Spania ar putea suspenda timp de câteva luni evacuările şi plăţile chiriilor – Reuters

Guvernul spaniol elaborează un pachet de 700 de milioane de euro pentru a-i ajuta pe chiriaşii privaţi să treacă de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) şi probabil va suspenda timp de câteva luni evacuările şi plăţile chiriilor, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, anunţă Agerpres. 
Economica.net - mar, 31 mart. 2020, 05:29
Spania ar putea suspenda timp de câteva luni evacuările şi plăţile chiriilor - Reuters
Măsurile ar urma să fie aprobate la reuniunea de marţi a Cabinetului, a declarat o sursă din Ministerul Transporturilor, pentru Reuters, scrie Agerpres. 

Statul va suspenda evacuările timp de şase luni şi plăţile chiriilor patru luni, pentru gospodăriile cu venituri scăzute, cel mai grav afectate de pandemie. Ulterior, chiriaşii vor achita chiria restantă într-o perioadă de 3-6 ani, conform proiectului de lege, care ar putea fi modificat înainte de a fi aprobat, adaugă sursele. Proprietarii care deţin opt sau mai multe proprietăţi vor suporta planificata amânare pe patru luni a plăţii chiriilor.

Prin schema pentru locuinţele publice, statul va furniza până la 600 de milioane de euro în ajutoare directe chiriaşilor care se confruntă cu dificultăţi. Prin intermediul Agenţiei publice de creditare, Guvernul va furniza credite de 100 de milioane de euro persoanelor afectate de criză, pentru a plăti la timp chiria.

În plus, contractele de închiriere care expiră în următoarele şase luni vor fi extinse automat cu încă şase luni.

Numărul cazurilor de coronavirus din Spania a urcat luni la 85.195, de la cifra de 78.797 înregistrată duminică, a anunţat Ministerul Sănătăţii, bilanţul infecţiilor depăşindu-l pe cel raportat în China, de 81.470, conform celor mai recente date.

Bilanţul deceselor cauzate de noul coronavirus în Spania a crescut luni la 7.340, după ce duminică au fost înregistrate 6.528. 

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...