Coronavirus: Această criză este cea mai gravă de la al Doilea Război Mondial, avertizează secretarul general al ONU

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat marţi, 31 martie, că planeta nu reuşeşte să lupte coordonat împotriva coronavirusului şi a lansat un plan pentru uşurarea impactului socio-economic al pandemiei, transmite miercuri dpa, citată de Agerpres. "Este cea mai gravă criză cu care ne-am confruntat de la cel de-al Doilea Război Mondial", a declarat şeful ONU într-o conferinţă de presă virtuală, aducând argumentele că boala reprezintă o ameninţare pentru fiecare dintre noi şi va aduce cu ea o recesiune economică cum nu a mai existat în trecutul recent, scrie Agerpres. 
Economica.net - mie, 01 apr. 2020, 06:10
Coronavirus: Această criză este cea mai gravă de la al Doilea Război Mondial, avertizează secretarul general al ONU
„Suntem încă prea departe de locul unde ar fi trebuit să fim pentru a lupta eficient împotriva COVID-19 în întreaga lume şi pentru a putea ataca impactul negativ asupra economiei globale şi asupra societăţilor globale”, a spus el.

El a subliniat că toate ţările trebuie să urmeze îndrumările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a suprima acest virus, observând că s-a înregistrat „tendinţa ca fiecare să meargă pe drumul său”,  scrie Agerpres. 

„Suntem departe de a dispune de un pachet global pentru ajutarea statelor în curs de dezvoltare”, a mai spus Guterres, adăugând că ţările dezvoltate au reuşit să se mobilizeze doar pentru a-şi susţine propriile economii. El a susţinut că trebuie mărite resursele puse la dispoziţia ţărilor sărace prin extinderea capacităţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi că trebuie ca măsurile de ajutorare să se concentreze în primul rând asupra celor mai afectaţi, printre care femeile şi oamenii din ţările distruse de războaie.

El a anunţat că ONU a înfiinţat „un nou fond de încredere în cadrul unui multiparteneriat pentru răspuns şi refacere după criza COVID-19 pentru susţinerea ţărilor cu venituri mici şi mijlocii să facă faţă urgenţei şi să-şi revină apoi după şocul economic”. 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...