Skanska va finaliza tranzacţia pentru Campus 6.2 şi Campus 6.3 până la sfârşitul anului

Discuțiile pentru vânzarea imobilelor de birouri Campus 6.2 și Campus 6.3, parte a proiectului office Campus 6, dezvoltat de suedezii de la Skanska în Politehnică continuă, și, cel mai probabil, tranzacția se va fializa până la sfârșitul anului.
Răzvan Zamfir - joi, 02 apr. 2020, 19:01
Skanska va finaliza tranzacţia pentru Campus 6.2 şi Campus 6.3 până la sfârşitul anului
„Discuțiile desigur continuă, însă parafarea contractului e deocamdată amânată, compania fiind decisă cel puțin până finalul lunii. Dar, nu cred că sunt motive să nu se realizeze tranzacția anul ăsta”, spun surse din piață consultate de Economica.net.
 
Cumpărători ar putea fi un investitor austriac, poate chiar CA Immo care a preluat în 2018 Campus 6.1 pentru 53 de milioane de euro sau un investitor nou apărut pe piaţa românească, iar prețul estimat e în jurul a 100 de milioane de euro și la un yield de sub 7%, poate 6,8%.
De altfel, Aurelia Luca, vicepreședinte executiv operațiuni România al Skanska, a comunicat Economica.net vara trecută că procesul de vânzare pentru Campus 6.2 și 6.3 va începe în a doua parte a anului 2019, când investitorii interesați vor depune oferte. Compania a organizat la începutul verii trecute, la Viena, un eveniment dedicat investitorilor, unde și-a prezentat proiectele Campus 6 și Equilibrium.
 
Skanska a anunțat că va investi 76 milioane de euro în construcția fazei a doua și a treia a complexului de birouri Campus 6 din București, România. Campus 6.2 și Campus 6.3 vor avea 11 etaje înălțime, două niveluri de parcare subterană și vor oferi zone închiriate de aproximativ 19.800 mp și, respectiv, 17.800 mp.

La finalizare, complexul Campus 6, situat în zona de Centru-Vest a Bucureștiului, va cuprinde patru clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă totală de peste 81.000 de metri pătrați. Proiectul va fi certificat conform LEED Gold, iar ambele clădiri au primit certificatele WELL Silver.

 
Lucrările de construcție pentru clădirile Campus 6.2 și 6.3 au început în decembrie 2018 şi se vor finaliza în trimestrul al treilea al anului 2020.

Compania a încasat până în prezent circa 180 de milioane de euro pe proiectele dezvoltate și vândute în România, cele trei clădiri office din Green Court și prima fază a Campus 6, 127 de milioane de euro pe Green Court, de la Globalworth și 53 de milioane de euro pe Campus 1, de la CA Immo.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...