Cum funcționează, de fapt, portalul Agriculturii pentru producătorii de legume. Retailerii au probleme în a le prelua marfa

Ministerul Agriculturii a lansat de câteva zile o platformă online unde producătorii de legume își pot anunța oferta. Scopul anunțat inițial a fost acela de a  facilita un dialog cu marile lanțuri de retail. Buyerii acestora din urmă se întreabă însă cum ar putea prelua marfa dacă producătorii nu sortează, calibrează și ambalează marfa, sau cum pot gestiona un număr foarte mare de mașini.
Alina Stanciu - mie, 01 apr. 2020, 18:28
Cum funcționează, de fapt, portalul Agriculturii pentru producătorii de legume. Retailerii au probleme în a le prelua marfa

În doar două zile de la lansarea portalului www.rndr.ro/legume prin care Ministerul Agriculturii a anunțat că vrea să sprijine producătorii agricoli din domeniul vegetal „în dialogul cu marile lanțuri de retail”, peste 150 de anunțuri au fost încărcate în sistem. Fermierii încearcă în acest mod să găsească cumpărători pentru marfa lor, iar cele mai multe oferte sunt pentru ceapa verde, salata, ridichi, varza, spanac, castraveți, cartofi noi, usturoi, ardei, mărar, leuștean, pătrunjel, lobodă, țelină, praz, roșii, morcovi, păstârnac, sfeclă, ciuperci, ștevie. „Sunt chiar și oferte de topinambur (napi)”, anunță oficialii Ministerului pentru ECONOMICA.NET.

Unde sunt retailerii în această ecuație?

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, de astăzi, 30 martie 2020, pune la dispoziția micilor producători un portal pentru a completa cantitățile de legume disponibile în vederea facilitării unui dialog cu marile lanțuri de retail. Măsura are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători”, anunța în data de 30 martie ministerul de resort, printr-un comunicat.

Explicațiile despre cum se va face efectiv legătura dintre producătrii înscriși în platformă și retaileri au venit ulterior. „În fapt, crearea acestui portal de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește un dublu scop: vine în sprijinul producătorilor agricoli pentru a-și face publice ofertele de produse proaspete, tuturor celor interesați; facilitează accesul la informații a celor interesați în achiziția produselor oferite, rețele de retail, alte entități interesate inclusiv cumpărători persoane fizice”, au explicat reprezentanții ministerului.

Întrebați despre cum se va concretiza relația dintre producători și retaileri, MADR a precizat că „informațiile sunt publice, la dispoziția tuturor celor interesați, rețele retail sau alții”. „Pe această cale se asigură o largă promovare a produselor autohtone, de calitate, într-o gamă sortimentală și cantitativă ce poate răspunde interesului oricărui cumpărător”.

Din explicațiile MADR,concretizarea acestor relații se face direct între ofertant și cumpărătorul interesat, platforma asigurând un „suport tehnic”.

Cum cumpără, de fapt, marii retaileri

Dacă platforma ar putea fi de mare ajutor persoanelor fizice care vor o sursă locală de produse vegetale, sau chiar micilor magazine alimentare, pentru marii retaileri- cei care au capacitatea de a cumpăra și de a oferi populației în cantități- problemele sunt numeroase. Buyeri din mari rețele alimentare au explicat pentru ECONOMICA.NET care sunt, de fapt, motivele pentru care această platformă nu îi ajută prea mult, în formula în care este acum. Ei consideră însă că inițiativa este bună, dar implementarea trebuie ajustată, fiind necesare unele condiții pe care fermierii ar trebui să le respecte.

Astfel, în primul rând, pentru a putea intra cu produsele într-un lanț mare de magazine, producătorul trebuie să aibă marfa sortată, calibrată și ambalată. De asemenea, retailerii nu pot gestiona foarte ușor din punct de vedere logistic și contabil un număr extrem de mare de transporturi. Practic, pentru fiecare transport, compania trebuie să emită o factură, astfel că un număr mare de tranporturi presupune un număr foarte mare de facturi greu de gestionat și decontat. Plus timp pentru descărcare. Dacă ar accepta varianta, retailerii ar trebui să facă angajări suplimentare, ceea ce presupune costuri în plus. Cel mai probabil totul se va răsfrânge în prețul final al acestor produse. O soluție posibilă, spun buyerii, ar fi ca respectivii producători agricoli să găsească o formulă rapidă de a se asocia.

Cum pot producătorii să caute cumpărători prin portalul MADR

Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii agricoli trebuie să se autentifice, prin crearea unui cont de utilizator.
După completarea datelor, va fi transmis un e-mail de confirmare la adresa electronică indicată de producător. Un administrator al portalului aprobă utilizatorul, după care producătorul poate încărca oferta. După crearea contului de utilizator se poate trece la completarea anunțului. Datele sunt stocate local în sistem, securizat conform prevederilor Regulamentului general privind protecția datelor ( GDPR).

 

Te-ar mai putea interesa și
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, mai generos și mai bine adaptat cerințelor clienților. ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...