Pentru a putea supravieţui, trei din primii patru producători de bere din Cehia – Pilsner Urquell, Staropramen şi Budejovicky Budvar – au declarat că au încetat complet să mai umple butoaiele cu bere.
„Producem mai multă bere în sticle şi doze, pentru care am constat o creştere de 15% a cererii”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Staropramen, Denisa Mylbachrova.
În data de 14 martie guvernul ceh a închis pub-urile şi restaurantele, în condiţiile în care datele statistice arată că, în medie, fiecare ceh consumă anual 141 de litri de bere, cel mai ridicat volum pe cap de locuitor din lume.
Imediat după această închidere cererea pentru bere la halbă, care reprezenta 40% din producţia totală, a scăzut la zero, a precizat Martina Ferencova, directoarea Asociaţiei berarilor din Cehia.
La rândul lor, exporturile au fost afectate când Guvernul de la Praga a închis graniţele, în data de 16 martie.
Dacă marii producători de bere reuşesc să se descurce graţie contractelor pe care le au cu marile lanţuri de distribuţie, unde îşi pot vinde sticlele şi dozele, situaţia este una dramatică pentru cele aproximativ 500 de berării artizanale care sunt în pragul insolvenţei, susţin experţii.
„În medie, vorbim de o scădere a producţiei de 80% pentru că micii berari nu au capacitatea de îmbuteliere în sticle şi doze. În plus micii berari nu au nici reţea de distribuţie, în afara pub-urilor, şi deci nu mai vând practic nimic”, explică Jan Suran, preşedintele Asociaţiei Cehe a Producătorilor de Bere Artizanală.
Numeroase pub-uri din Cehia au găsit o modalitate prin care să respecte legislaţia şi să vândă bere care poate fi consumată acasă, via un ghişeu. De asemenea, unele berării artizanale oferă şi ele un serviciu de livrări la domiciliu pentru a nu da faliment.
Micile berării şi pub-uri, care deseori formează o singură firmă, „rezistă dar dacă închiderea pub-urilor continuă până la sfârşitul lunii aprilie, aşa cum este foarte probabil, aproximativ 20% riscă să dea faliment. Iar dacă situaţia va dura încă lună aproape 50% vor da faliment”, estimează Jan Suran, coproprietar la un pub şi la o berărie din Praga.