Violeta Alexandru: În acest moment sunt 800.000 de contracte de muncă suspendate şi aproape 100.000 de contracte încheiate

În acest moment sunt 800.000 de contracte individuale de muncă suspendate şi aproape 100.000 de contracte încheiate, dar nu am semnale că toate acestea sunt încheiate în forme abuzive, a declarat la Realitatea Plus, miercuri seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 02 apr. 2020, 05:47
Violeta Alexandru: În acest moment sunt 800.000 de contracte de muncă suspendate şi aproape 100.000 de contracte încheiate

„În acest moment sunt 800.000 de contracte suspendate. Am observat într-adevăr o tendinţă de a recurge la suspendare, întreruperea temporară a contractelor pentru a accesa aceste fonduri guvernamentale. Subliniez faptul că aceşti angajatori care adresează această nevoie şi solicită banii sunt oameni care pleacă de la premisa că trebuie să le asigure angajaţilor lor o sursă de venit în această perioadă de criză, că vor să-i ţină aproape şi odată ce criza trece să lucreze cu ei mai departe. Aceştia sunt oamenii pe care îi înţeleg şi pentru care am gândit această măsură. Îi apreciez pentru faptul că trec prin greutăţi, nu au dorit să închidă contractele (…). Sunt oameni care caută soluţii pentru menţinerea angajaţilor, pentru că prin aceşti angajaţi au făcut ca propria companie să aibă venituri”, a declarat ministrul Muncii, la Realitatea Plus.

Aceasta a precizat că în prezent există şi aproape 100.000 de contracte încheiate, multe din ele din cauza panicii, care în acest moment a fost depăşită atât de angajatori, cât şi angajaţi.

„Sunt şi aproape 100.000 de contracte încheiate, nu am semnale că toate acestea sunt încheiate în forme abuzive. Am fost atentă şi la sesizările depuse la Inspecţia Muncii, la Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi mă uit cu atenţie la toate semnalele pe care le am (…) am avut discuţii cu angajaţi care mi-au semnalat situaţii la limită, au intrat în panică probabil şi unii şi alţii, dar ştiu sigur că acest moment de panică a fost depăşit. Prin urmare, mesajul meu este deopotrivă încurajator pentru cei care doresc să continue activitatea şi apelează temporar la această măsură pusă la dispoziţie de Guvern, dar mai ales există oameni în acest moment care au găsit o formă de înţelegere cu angajaţii lor. Există exemple în România de angajaţi, care sunt la serviciu, cu toate măsurile de protecţie, şi au înţeles că trebuie să contribuie pentru ca firma de unde îşi iau salariul, după ce se termină această perioadă, să meargă înainte”, a adăugat Violeta Alexandru.

Numărul contractelor individuale de muncă suspendate a ajuns la 1 aprilie la 795.291, iar cel al contractelor încetate la 155.675, potrivit datelor anunţate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Astfel, cele mai multe contracte de muncă suspendate – 207.688 – se înregistrează în industria prelucrătoare, 56.361 în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 110.667 au fost consemnate în domeniul hoteluri şi restaurante.

Pe de altă parte, din cele 155.675 de contracte individuale de muncă încetate, 30.873 au fost înregistrate în sectorul comerţ cu ridicata şi amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 27.174 în industria prelucrătoare şi 19.254 în construcţii.

„Guvernul României a decis să sprijine salariaţii angajatorilor aflaţi în şomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente. Astfel, angajatorii care au salariaţi prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) şi pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic, se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social. Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care au înregistrat activitatea, precizează MMPS”, se precizează în comunicatul ministerului transmis

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...