Prima Casă 2020 – Legea care atribuie un caracter social programului a fost promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului 'Prima casă', precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acestuia.
Economica.net - joi, 02 apr. 2020, 09:17
Prima Casă 2020 - Legea care atribuie un caracter social programului a fost promulgată de Iohannis

Prin această lege, programului i se atribuie un caracter social, devenind „O familie, o casă”.

Propunerea legislativă aparţine fostului ministru al Finanţelor, senatorul PSD Eugen Teodorovici.

Programul ”Prima casă” este în continuare un program guvernamental care are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia sau construirea unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat.

La data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreună cu soţul sau soţia, după caz, nu pot depăşi valoarea de 4.500 lei. La calculul acestei limite nu sunt luate în considerare beneficiile de asistenţă socială primite de persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil definit conform art. 6 din Legea 292/2011 privind asistenţa socială, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dacă acestea duc la depăşirea pragului de 4.500 lei.

Creditele destinate achiziţiei locuinţelor prevăzute de program pot fi garantate de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare. Pentru creditele destinate achiziţiei celorlalte categorii de locuinţe, procentul garantat de către stat poate fi de maximum 40% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.

Creditele destinate achiziţiei locuinţelor prevăzute în program de către persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil pot fi garantate de către stat în procent de maximum 100% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.

Pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 de lei. În sensul prezentului program, se asimilează familiei şi beneficiarul individual care la data solicitării creditului garantat în cadrul programului are în întreţinere unul sau mai mulţi copii.

Pe durata contractului de credit, obţinut în cadrul programului, beneficiarul trebuie să nu dobândească individual sau împreună cu familia o cotă de peste 1/2 inclusiv dintr-o altă locuinţă situată în mediul urban, cu excepţia celor dobândite prin moştenire.

Alte prevederi ale proiectului vizează reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata programului pentru familiile cu un singur copil şi cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...