România ia 400 de milioane de euro de la Banca Mondială pentru combaterea impactului socio-economic al pandemiei de coronavirus

Guvernul României a accesat linia de asistenţă financiară pre-aprobată în valoare de 400 milioane de euro acordată de Banca Mondială pentru a contribui la prevenirea răspândirii pandemiei de COVID - 19 (coronavirus) şi la punerea în aplicare a unor măsuri în acest scop, a anunţat vineri banca, conform Agerpres.
Economica.net - vin, 03 apr. 2020, 07:42
România ia 400 de milioane de euro de la Banca Mondială pentru combaterea impactului socio-economic al pandemiei de coronavirus

Această finanţare sprijină o serie de intervenţii menite să ducă la consolidarea serviciilor de intervenţie şi a celor medicale, la minimizarea pierderilor pentru sectoarele public şi privat, precum şi la protejarea vieţii cetăţenilor şi a calităţii traiului în general.

„Banca Mondială este pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19 şi a efectelor acesteia asupra oamenilor, prin acordarea unui ajutor financiar rapid, precum şi printr-o implicare pe termen lung. În funcţie de evoluţia situaţiei, vom continua să sprijinim România pentru a putea depăşi această criză”, a declarat Tatiana Proskuryakova, directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria.

România a beneficiat de această asistenţă financiară pre-aprobată (Catastrophe Deferred Drawdown Option – CAT-DDO), pe care Guvernul României a negociat-o cu Banca Mondială în luna iunie 2018. Obiectivul acestui program este acela de a consolida cadrul instituţional şi juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social şi fiscal în situaţiile medicale de urgenţă, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice.

În plus faţă de sprijinul acordat Guvernului pentru dezvoltarea unor politici publice de importanţă critică menite să consolideze rezilienţa, această facilitate acordă Guvernului posibilitatea de a accesa finanţare în termen de 48 de ore, pentru a putea reacţiona în timp util în faţa unui dezastru natural sau a unei urgenţe de natură medicală.

În acelaşi timp, Biroul Băncii Mondiale din România lucrează acum la restructurarea portofoliului existent, în special în domeniul sănătăţii, pentru a-şi valorifica o parte din fondurile existente în vederea finanţării achiziţiei unor echipamente necesare în contextul crizei actuale, precum şi în domeniile afectate de criză dincolo de sectorul sănătăţii. Acest gen de asistenţă implică şi furnizarea de asistenţă tehnică pentru diminuarea impactului economic pe care îl va avea o posibilă criză.

Grupul Băncii Mondiale pune la dispoziţie un pachet de finanţare cu aprobare rapidă în valoare de 14 miliarde dolari pentru a consolida răspunsul la efectele pandemiei de COVID-19 în ţările aflate în curs de dezvoltare şi pentru a reduce perioada de recuperare a acestora. Reacţia rapidă include finanţare, consiliere în materie de politici publice şi asistenţă tehnică pentru a ajuta ţările să facă faţă impactului generat de această pandemie în domeniul medical şi economic. IFC oferă o finanţare de 8 miliarde de dolari pentru a ajuta societăţile private afectate de pandemie şi pentru a contribui la păstrarea locurilor de muncă. IBRD şi IDA pun la dispoziţie o primă tranşă de 6 miliarde de dolari pentru a susţine intervenţia în domeniul asistenţei medicale.

În cazul în care sunt ţări care vor avea nevoie de un sprijin mai semnificativ, Grupul Băncii Mondiale va acorda 160 miliarde de dolari în următoarele 15 luni pentru a contribui la protejarea celor sărăci şi vulnerabili, pentru a sprijini mediul de afaceri şi procesul de recuperare economică.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...