Coronavirus în România – 162 morţi, 4.057 cazuri, 179 de pacienţi la ATI – situaţia de luni, 6 aprilie 2020

Criza Coronavirus - 162 de morţi, 4.057 cazuri, în total, în România. 179 de pacienţi sunt la Terapie Internsivă, iar 406 au fost vindecaţi.
Economica.net - lun, 06 apr. 2020, 01:11
Coronavirus în România - 162 morţi, 4.057 cazuri, 179 de pacienţi la ATI - situaţia de luni, 6 aprilie 2020

Deces 162: Bărbat, 82 ani, jud Bihor. Internat in SCJU Oradea- ATI în 1.04.2020. Contact cazuri confirmate COVID-19. Confirmat COVID-19 în 1.04.2020. Data decesului 6.04.2020. Comorbiditati: HTA, Diabet zaharat, Boala neurologica, Boala cardiovasculara.

Deces 161: Bărbat, 71 ani, jud Vaslui. Pacient internat în 28.03.2020 în SM Barlad-Boli Infecțioase, cu istoric de călătorie Antalya (Turcia), recoltat pentru COVID-19 în 28.03.2020. Confirmat în 30.03.2020. Decedat în 5.04.2020. Comorbiditati: Infarct miocardic in antecedente, CIC-protezata 2 stenturi.

Deces 160: Femeie, 89 ani, jud Argeș. Pacientă internată în SM Campulung-Boli Infecțioase în 3.04.2020. Confirmată cu COVID-19 în 4.04.2020. Decedată în 6.04.2020. Comorbiditati: Infarct miocardic in antecedente, Insuficiență cardiacă, Bloc de ramura stânga, HTA, BPOC.

Deces 159: Bărbat, 70 ani, jud Iași. Pacient depistat în timpul spitalizării în Secția de Gastroenterologie SJU Iași (contact cu un caz din SJ Suceava). Recoltat în 27.03.2020, confirmat în 29.03.2020. Decedat în 6.04.2020. Comorbiditati: Ciroză hepatică decompensată, Etilism cronic, HTA.

Deces 158: Bărbat, 67 ani, jud Ilfov. Internat în 1.04.2020 in INBI Matei Balș, confirmat in 1.04.2020. Decedat în 6.04.2020. Comorbiditati: Diabet zaharat tip II, Boală renală cronică, Boala neuromusculara, Obezitate.

Până astăzi, 6 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.057 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 406 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 157 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 193 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 179 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.849 de persoane. Alte 106.463 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 40.987 de teste.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.639 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 56 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până la 6 aprilie 2020, la nivel naţional, au fost prelucrate 40.987 de teste, faţă de 23.103 teste efectuate la 30 martie 2020. Rezultă, astfel, un număr de 2.364 de teste noi lucrate în decurs de 7 zile.

România devine ţara din Europa Centrală şi de Est cu cel mai mare număr de decese din regiune.

Evoluţia COVID-19 în România în ultimele 7 zile: dublarea numărului de cazuri confirmate; între 9 şi 25 decese noi pe zi

Numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus s-a dublat în ultimele 7 zile în România, crescând de la 1.952 de cazuri la 30 martie la 4.057 la 6 aprilie. Numărul persoanelor carantinate a crescut cu peste 13.000 de cazuri în ultimele 7 zile, în timp ce numărul persoanelor aflate în izolare a scăzut de la 124.235 în 30 martie, la 106.463 în 6 aprilie 2020.

În ultimele 7 zile, numărul cazurilor noi de la o zi la alta a fost cuprins între aproximativ 200 şi 450 de cazuri noi. De la primul caz de COVID-19 în România (26 februarie), cele mai multe cazuri noi de la o zi la alta au fost înregistrate din data de 2 aprilie până în 3 aprilie: 430 de cazuri noi.

În ceea ce priveşte evoluţia deceselor noi de la o zi la alta, în ultimele 7 zile, evoluţia a fost următoarea: 31 martie: 23 decese noi; 1 aprilie: 16 decese noi; 2 aprilie: 9 decese noi; 3 aprilie: 22 decese noi; 4 aprilie: 25 decese noi; 5 aprilie: 7 decese noi; 6 aprilie: 11 decese noi.

Judeţele din România cu cele mai multe cazuri confirmate, erau la 6 aprilie, potrivit Grupului de Comunicare Strategică: Suceava – 1.228, Bucureşti – 566, Timiş – 181, Neamţ – 160, Arad – 157, Braşov şi Hunedoara – 138, Galaţi – 119, Constanţa – 117, Cluj – 114, Ilfov – 89, Iaşi – 87, Botoşani – 84, potrivit Hărţii interactive cu datele INSP, de pe site-ul https://instnsp.maps.arcgis.com/.

Cele mai puţine cazuri erau raportate, la data menţionată, în judeţe precum Harghita – 3, Tulcea – 6, Vâlcea – 8, Gorj – 8, Sălaj – 10, Olt – 11, Brăila – 11.

Oraşul Suceava şi opt localităţi limitrofe, dar şi oraşul Ţăndărei (judeţul Ialomiţa) se află în prezent în carantină, ca urmare a numărului mare de cazuri confirmate şi decese.

Evoluţia COVID-19 la nivel mondial în ultimele 7 zile: peste 500.000 de cazuri noi şi dublarea numărului de decese

La nivel mondial, în ultimele 7 zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu peste 500.000, de la 732.153 cazuri de îmbolnăviri la 30 martie, la 1.280.046 cazuri pe 6 aprilie 2020, ora 14.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).

Din totalul de 1.280.046 cazuri la 6 aprilie, 69.789 erau reprezentate de decese, iar 265.462 erau recuperări. În ultimele 7 zile, numărul deceselor s-a dublat, crescând de la 34.686 în 30 martie la 69.789 în 6 aprilie 2020. Şi numărul recuperărilor a crescut de la 154.673 în 30 martie la 265.462 în 6 aprilie.

La 6 aprilie, clasamentul ţărilor cu cele mai multe cazuri de coronavirus la nivel mondial s-a schimbat din nou faţă de acum 7 zile. Statele Unite au rămas pe primul loc, dar numărul de cazuri confirmate a explodat de la 143.055 persoane în 30 martie la 337.646 în 6 aprilie. De asemenea, Spania a depăşit Italia şi a trecut pe locul al doilea, în timp ce Germania şi Franţa au depăşit China. China a reuşit, pentru a doua săptămână consecutiv, să îşi stabilizeze numărul de cazuri: 82.665 (6 aprilie); 82.198 (30 martie); 81.454 (21 martie).

Astfel, la 6 aprilie, în topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de infectări raportate se aflau: Statele Unite (337.646 cazuri şi 9.648 decese), Spania (131.646 cazuri şi 12.641 decese) Italia (128.948 cazuri şi 15.887 decese), Germania (100.132 cazuri şi 1.584 decese), Franţa (93.780 cazuri şi 8.093), China (82.665 cazuri şi 3.335 decese), Iran (58.226 cazuri şi 3.739 decese), Regatul Unit (48.451 cazuri şi 4.943 decese), Turcia (27.069 cazuri şi 574 decese), Elveţia (21.176 cazuri şi 724 decese), Belgia (20.814 şi 1.632 decese), Olanda (17.965 cazuri şi 1.773 decese), Canada (15.940 şi 281 decese), Austria (12.058 cazuri şi 220 decese), Brazilia (11.281 cazuri şi 487 decese), Portugalia (11.278 cazuri şi 295 decese), Coreea de Sud (10.284 cazuri şi 186 decese), Israel (8.611 cazuri şi 51 decese), Suedia (6.830 cazuri şi 401 decese), Rusia (6.343 şi 47 decese), Australia (5.797 cazuri şi 40 decese), Norvegia (5.760 cazuri şi 73 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor, https://coronavirus.jhu.edu/map.html.

Ţările cu cele mai multe decese la nivel mondial erau, la 6 aprilie: Italia (15.887), Spania (12.641), Statele Unite (9.648), Franţa (8.093), Regatul Unit (4.943), Iran (3.739) şi China (3.335).

Ţările cu cele mai puţine decese la nivel mondial, raportat la numărul total al îmbolnăvirilor erau, la data menţionată, Israel (mortalitate: 0.59%), Australia (mortalitate: 0,69%), Rusia (mortalitate: 0,74%), Norvegia (mortalitate: 1,26%), Germania (mortalitate: 1,58%). Austria (mortalitate: 1,66%), Canada (mortalitate: 1.76 %), Coreea de Sud (mortalitate: 1,8%).

Evoluţia COVID-19 în Europa Centrală şi de Est: România, ţara cu cel mai mare număr de decese

În Europa Centrală şi de Est, cele mai multe cazuri confirmate erau înregistrate în Cehia, Polonia şi România, în timp ce Slovacia, Bulgaria, Letonia, Ungaria, Lituania erau ţările din regiune cu cele mai puţine persoane infectate cu noul coronavirus.

Astfel, la 6 aprilie situaţia în această regiune era următoarea: Cehia (4.591 cazuri şi 72 decese), Polonia (4.201 cazuri şi 98 decese), România (4.057 cazuri şi 157 decese), Estonia (1.108 cazuri şi 19 decese), Slovenia (1.021 şi 30 decese), Lituania (843 cazuri şi 14 decese), Ungaria (744 cazuri şi 38 decese), Letonia (542 cazuri şi un deces), Bulgaria (541 cazuri şi 21 decese), Slovacia (485 cazuri şi un deces).

 

Deces 157: Femeie, 70 ani din jud. Iași. Persoană contact cu un caz confirmat, internată pe secția în gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași; transferată după confirmare în Spitalul de Boli Infecțioase Iași. Data recoltare: 27.03.2020. Data deces: 06.04.2020. Data confirmare: 29.03.2020.

Deces 156: Bărbat, 70 ani din jud. Bihor. Persoană internată în secția pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd în 26.03.2020; transferat în ATI Spitalul Municipal de Urgență Oradea în 27.03.2020. Data recoltare: 27.03.2020. Data deces: 05.04.2020. Data confirmare: 28.03.2020.

Deces 155: Femeie, 66 ani din jud. Cluj. Persoană contact caz confirmat, cu debut al simptomatologiei în 05.04.2020, agravarea stării generale, comă, internată la Spitalul Municipal Turda în 05.04.2020. Data recoltare: 05.04.2020. Data deces: 05.04.2020. Data confirmare: 05.04.2020.

Deces 154: Bărbat, 71 ani din jud. Hunedoara. Persoană cu Diabet Zaharat, BPOC și HTA, internat din 30.03.2020 la SMU Hunedoara, în secția ATI din 01.04.2020.
Data recoltare: 01.04.2020. Data deces: 05.04.2020. Data confirmare: 01.04.2020.

Deces 153: Femeie, 72 ani din jud. Satu Mare. Persoană cu AVC în antecedente, internată în SJU Satu Mare din 29.03.2020. Data recoltare: 29.03.2020. Data deces: 05.04.2020. Data confirmare: 31.03.2020.

Deces 152: Bărbat, 66 ani din jud. Constanța. Persoană contact caz confirmat, internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Data recoltare: 27.03.2020. Data deces: 05.04.2020. Data confirmare: 27.03.2020 

Până pe data de 5 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.

Duminică, 5 aprilie 2020, fost înregistrate alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.980 de persoane. Alte 108.810 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Au fost prelucrate 38.623 de teste.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.600 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 55 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...