Coronavirus: Apple a conceput măşti pentru cadrele medicale, va produce un milion pe săptămână

Apple a conceput măşti destinate personalului spitalicesc, care acoperă în întregime faţa, şi va putea produce 1 milion de măşti pe săptămână, a anunţat duminică directorul-general al companiei Tim Cook pe Twitter, potrivit AFP.
Economica.net - lun, 06 apr. 2020, 05:45
Coronavirus: Apple a conceput măşti pentru cadrele medicale, va produce un milion pe săptămână

Directorul Apple a explicat că aceste măşti, care vor fi fabricate din plastic transparent şi care vor acoperi întreaga faţă, au fost concepute de către „proiectanţi de produse, echipe de inginerie şi ambalare şi de către furnizori” ai grupului.

Ritmul de producţie va fi de un milion pe săptămână. Aceste măşti – care au început să fie produse încă din weekend – vor fi destinate SUA într-o primă etapă. Ele vor fi produse deopotrivă în Statele Unite şi în China.

În mesajul difuzat pe Twitter, Tim Cook a precizat, între altele, că Apple a reuşit să achiziţioneze 20 de milioane de măşti chirurgicale de la furnizori din întreaga lume.

Astfel, compania producătoare de calculatoare şi telefoane se alătură întreprinderilor care şi-au modificat liniile de producţie pentru a răspunde la penuria de măşti, aşa cum au făcut-o companii italiene precum Prada şi Lamborghini.

În Italia, Giorgio Armani produce în prezent combinezoane de protecţie, iar în Spania inginerii de la Renault au conceput viziere şi măşti care au fost apoi produse pe imprimante 3D disponibile în fabricile care şi-au suspendat activitatea obişnuită.

În SUA, preşedintele Donald Trump a ordonat constructorului de automobile american General Motors (GM) să producă aparate de respiraţie artificială, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...