Premierul nipon Shinzo Abe intenţionează să declare stare de urgenţă în Japonia

Prim-ministrul nipon Shinzo Abe intenţionează să declare stare de urgenţă în Japonia ca urmare a propagării noului coronavirus în arhipelag, a relatat luni agenţia Kyodo, citând un responsabil guvernamental, potrivit Agerpres. Guvernul nipon ia în considerare să instituie starea de urgenţă pe o durată de şase luni, ca răspuns la pandemia de coronavirus, potrivit Reuters care citează postul de radio nipon TBS.
Economica.net - lun, 06 apr. 2020, 06:23
Premierul nipon Shinzo Abe intenţionează să declare stare de urgenţă în Japonia

Declararea stării de urgenţă va permite autorităţilor să închidă unităţile de învăţământ şi să instituie izolarea la domiciliu a japonezilor, vizând în special capitala Tokyo şi trei prefecturi învecinate, între care Osaka.

Abe este supus unei presiuni crescânde pentru a lua măsuri de urgenţă cu scopul de a limita răspândirea coronavirusului în contextul creşterii numărului de contaminări.

Japonia a înregistrat duminică 143 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus, ceea ce ridică la 1.000 numărul persoanelor testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

Numărul de noi infectări a depăşit 100 pentru prima dată sâmbătă.

Japonia a fost nevoită să amâne cu un an Jocurile Olimpice de la Tokyo din această vară din cauza pandemiei de coronavirus.

În acelaşi timp, comandantul forţelor SUA în Japonia a declarat luni stare de urgenţă sanitară la bazele militare americane din regiunea estică Kanto, inclusiv Tokyo, după creşterea numărului de contaminări cu noul coronavirus în ultimele zile, transmite Reuters.

„Din cauza creşterii constante a cazurilor de COVID-19 la Tokyo, am decretat starea de urgenţă sanitară publică pentru regiunea Kanto”, a anunţat general-locotenentul Kevin Schneider, comandantul forţelor americane din Japonia într-un comunicat, citat de Reuters. „Acest ordin vizează toate bazele forţelor terestre, maritime şi aeriene în zonă”, conform textului. 

Te-ar mai putea interesa și
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei, însă lipsa datelor primite de la operatorii de reţea a făcut un pic bizară prima noastră interacţiune cu aceştia, a......
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Conform The European Conservative, Italia și România, state membre ale UE, au criticat inițiativa europeană de a impune ...
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Grindeanu: Pentru PSD, miza principală o reprezintă alegerile de duminică, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD, a declarat că alegerile parlamentare de duminică ...
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare
Premierul Ungariei, Viktor Orban, ar putea anunţa în zilele următoare pe cine a ales să ocupe poziţiile de guvernator ...