UE a lansat un mecanism de 8 miliarde de euro pentru finanțarea a peste 100.000 de IMM-uri din toată Europa

Comisia Europeană şi Fondul European de Investiţii (FEI - care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii (foto)) vor să limiteze impactul pandemiei asupra întreprinderilor mici şi mijlocii şi asupra întreprinderilor mici cu capitalizare medie şi deblochează opt miliarde de euro pentru finanţarea a 100.000 de IMM-uri, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, informează Agerpres.
Economica.net - lun, 06 apr. 2020, 14:10
UE a lansat un mecanism de 8 miliarde de euro pentru finanțarea a peste 100.000 de IMM-uri din toată Europa

Astfel, Comisia Europeană a deblocat un miliard de euro din Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS), ce va servi drept garanţie pentru Fondul European de Investiţii. Acest lucru va permite FEI să emită garanţii speciale pentru a stimula băncile şi alţi creditori să ofere lichidităţi pentru cel puţin 100.000 de IMM-uri europene şi pentru întreprinderile mici cu capitalizare medie afectate de impactul economic al pandemiei de coronavirus, finanţarea disponibilă fiind estimată la opt miliarde de euro.

Anunţul de luni răspunde angajamentului asumat în comunicarea Comisiei din 13 martie de a oferi un ajutor imediat IMM-urilor care au fost grav afectate, cu fonduri care să poată fi deblocate deja în luna aprilie. Acest demers face parte din pachetul de măsuri anunţat de Grupul BEI la 16 martie, menit să mobilizeze rapid sprijinul pentru IMM-urile şi întreprinderile cu capitalizare medie din Europa, se menţionează în comunicat.

„Una dintre consecinţele economice imediate ale pandemiei de coronavirus este lipsa bruscă de lichidităţi care afectează întreprinderile mici şi mijlocii. Aceste întreprinderi sunt, în general, cele mai afectate într-o situaţie de criză şi este esenţial să fie sprijinite cu lichidităţi suficiente pentru a putea supravieţui crizei. Cu toate acestea, într-o situaţie de penurie de lichidităţi, băncile nu sunt stimulate să acorde împrumuturi IMM-urilor, din cauza creşterii bruşte a riscului perceput. Acesta este motivul pentru care garanţiile UE care sprijină aceste împrumuturi sunt necesare. Începând de luni, FEI oferă pieţei garanţii specifice sprijinite de FEIS pentru a limita impactul pandemiei asupra întreprinderilor mici şi mijlocii şi asupra întreprinderilor mici cu capitalizare medie”, precizează sursa citată.

Suma de un miliard de euro deblocată din FEIS în temeiul mecanismului de garantare a împrumuturilor din cadrul programului COSME şi prin componenta InnovFin – Garanţii pentru IMM-uri din cadrul programului Orizont 2020 permite FEI să ofere garanţii în valoare de 2,2 miliarde euro intermediarilor financiari, deblocând finanţări disponibile în valoare de opt miliarde de euro. Garanţiile vor fi oferite prin intermediul FEI pe piaţă, printr-o cerere de exprimare a interesului publicată luni către mai multe sute de intermediari financiari, inclusiv bănci şi creditori alternativi.

Principalele caracteristici ale acestor garanţii vor fi: un acces simplificat şi mai rapid la garanţia FEI; o acoperire mai mare a riscurilor – până la 80% din pierderile potenţiale aferente împrumuturilor individuale (spre deosebire de acoperirea-standard de 50%); accentul pus asupra împrumuturilor pentru capital circulant în întreaga UE; acordarea unor condiţii mai flexibile, inclusiv amânarea, reeşalonarea sau suspendările temporare ale obligaţiei de rambursare a împrumuturilor.

Noile caracteristici vor fi accesibile noilor intermediari financiari, precum şi intermediarilor financiari existenţi care colaborează deja cu FEI, care vor oferi la rândul lor condiţii speciale pentru peste 100.000 de întreprinderi care beneficiază de garanţii în cadrul programelor COSME LGF şi InnovFin SMEG.

„Peste tot în Europa, întreprinderile se confruntă cu dificultăţi. UE reacţionează rapid pentru a contribui la atenuarea şocului şi pentru a ajuta întreprinderile mici şi mijlocii, care sunt deosebit de vulnerabile. Astăzi, Comisia şi Fondul European de Investiţii pun la dispoziţie finanţare în valoare de 8 miliarde euro, oferind astfel un ajutor imediat sub formă de lichidităţi pentru IMM-urile din Europa afectate de pandemia de coronavirus. Fondurile vor fi alocate deja în această lună prin intermediul băncilor locale şi al creditorilor locali pentru a ajuta întreprinderile cele mai afectate de criză”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

La rândul său, directorul general al FEI, Alain Godard, a afirmat că, în această perioadă de criză fără precedent, este esenţial ca IMM-urile să primească sprijinul de care au nevoie.

„FEI depune eforturi intense pentru a asigura un răspuns rapid şi adecvat la pandemia de COVID-19 şi avem plăcerea de a lansa astăzi, împreună cu Comisia, această nouă iniţiativă în valoare de 8 miliarde euro. Deşi acesta este un prim pas important, Grupul BEI va continua să depună eforturi în vederea găsirii unor soluţii suplimentare pentru a răspunde rapid nevoilor de finanţare ale antreprenorilor din întreaga Europă”, a spus Godard.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...