Senator PDL: Elena Udrea să candideze la Bucureşti, iar Boc la Cluj

Elena Udrea ar trebui să candideze împotriva lui Sorin Oprescu, iar Emil Boc la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Este părerea senatorului PDL, Mihail Hărdău, care susţine că liderii democrat-liberali trebuie să se găsească "în prima linie a luptei electorale". "Mi s-ar părea nefiresc să nu candideze", spune Hărdău despre Elena Udrea.
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 09:52

Mihail Hărdău, care este prim-vicepreşedinte al PDL Cluj-Napoca, afirmă că liderii PDL, „prin exemplul lor mobilizator”, trebuie să se găsească „în prima linie a luptei electorale”, fiind vorba despre un moment al „curajului civic şi al curajului politic”, transmite Mediafax.

„Nu neapărat cel mai bine plasat candidat în sondaje este cel mai indicat să preia frâiele electorale la nivelul fiecărei organizaţii PDL pentru a continua un mesaj de competenţă, coerenţă şi fidelitate faţă de măsurile asumate de coaliţie. Este momentul ca liderii de partid, prin exemplul lor mobilizator, să se găsească în prima linie a luptei electorale. Este un moment al adevărului, un moment al curajului civic şi politic în egală măsură. Sub acest aspect, nu văd nicio problemă într-o eventuală revenire a lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca şi mi se pare normal ca şi doamna Elena Udrea, lidera organizaţiei fanion a PDL, de departe cea mai reprezentativă persoană pentru organizaţia PDL Bucureşti, să candideze la funcţia de primar general al Capitalei”, spune Hărdău.

Acesta îşi manifestă toată încrederea în capacitatea Elenei Udrea „de a răspunde nevoilor şi dorinţei electoratului din Capitală în calitate de fost ministru direct implicat în procesul de reformă asumat de România într-una din cele mai dificile etape ale crizei economice”.

„Mi s-ar părea nefiresc să nu candideze. În caz contrar onorabil ar fi să cedeze oficial luptătorului Silviu Prigoană, dacă dânsul va fi candidatul, funcţia de lider al organizaţiei PDL Bucureşti. În aceste momente delicate, dificile pentru un partid responsabil cum s-a dovedit PDL, este nevoie de curaj, competenţă, dar şi onoare. Dacă Elena Udrea va candida totuşi la funcţia de primar general al Capitalei, va beneficia de întregul sprijin politic al organizaţiei municipale PDL Cluj-Napoca indiferent de momentul pe care îl va alege pentru a-şi anunţa candidatura”, a mai arătat Mihail Hărdău.

Senatorul PDL a subliniat că un exemplu similar l-a dat actualul preşedinte Traian Băsescu, care s-a înscris în ultima zi în cursa pentru Primăria Capitalei în alegerile din 2000, „demonstrând în turul doi o mobilizare exemplară cu 50,69 la sută din voturile electoratului”.

„Insist asupra performanţei deputatului Emil Boc, care l-a dislocat după 12 ani pe Gheorghe Funar şi l-a învins pe Ioan Rus la alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca”, a mai subliniat Mihail Hărdău.

Neculai Onţanu, Liviu Negoiţă, Cristian Popescu Piedone şi Cristian Poteraş vor fi candidaţii susţinuţi de PDL la primăriile sectoarelor 2,3,4 şi 6 ale Capitalei, candidatul pentru Primăria Generală urmând a fi stabilit până la 15 martie au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Potrivit surselor citate, pentru sectoarele 1 şi 5 se aşteaptă rezultatele sondajelor. „Un sondaj a fost făcut pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei, iar în acesta a ieşit pe primele locuri Silviu Prigoană, dar urmează să fie făcut un alt sondaj, astfel încât până la 15 martie să fie stabiliţi toţi candidaţii”, au detaliat sursele citate.

Te-ar mai putea interesa și
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit Legii 317/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată de......
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile ...
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...