Arabia Saudită a preluat participaţii la Royal Dutch Shell, Total, Eni şi Equinor

Fondul suveran de investiţii al Arabiei Saudite, Public Investment Fund (PIF), a acumulat recent participaţii în valoare de aproximativ un miliard de dolari la patru mari companii petroliere din Europa, informează cotidianul financiar The Wall Street Journal, citând surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - joi, 09 apr. 2020, 07:17
Arabia Saudită a preluat participaţii la Royal Dutch Shell, Total, Eni şi Equinor

Potrivit WSJ, cele patru companii sunt grupul norvegian Equinor ASA, grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell, grupul francez Total SA şi cel italian Eni SPA. Publicaţia susţine că fondul a preluat o participaţie de aproximativ 200 de milioane de dolari la Equinor săptămâna trecută, în momentul în care cotaţia petrolului şi-a revenit, adăugând că nu a putut afla mărimea participaţiilor preluate la celelalte trei companii.

Aceste achiziţii intervin însă într-un moment în care cererea pe piaţa petrolieră este în scădere puternică, din cauza crizei sanitare provocate de pandemia de coronavirus.

Un oficial saudit citat de WSJ a declarat că investiţii similare ar putea fi făcute în viitor. „PIF este din nou activ pe piaţă. Nu aş fi surprins să văd şi alte tranzacţii similare”, a spus oficialul.

Public Investment Fund (PIF), prezidat de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, gestionează în prezent active în valoare de 300 de miliarde de dolari şi are drept misiune să stimuleze investiţiile saudite atât acasă cât şi peste hotare, în încercarea de a diversifica o economie puternic dependentă de petrol. Peste jumătate din activele PIF sunt din Arabia Saudită, dar deţine şi importante active în străinătate, precum 45 miliarde de dolari în fondul tehnologic Vision Fund al grupului japonez Softbank.

Te-ar mai putea interesa și
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână......
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...