Euro va creşte până la 5 lei, în următoarele 12 luni. Deficitul bugetar, la 6,5% – analiză CFA

Aproape jumătate dintre analiştii CFA România (48%) anticipează că impactul economic al noului coronavirusul se va resimţi puternic până în trimestrul IV al acestui an, iar deficitul bugetar anticipat are o valoare medie de 6,5%, potrivit Asociaţiei CFA România, scrie Agerpres.   Euro va creşte în următoarele şase luni până la 4,9370 lei (valoare medie a anticipaţiilor), iar în următoarele 12 luni până la 4,9954 lei.
Economica.net - joi, 09 apr. 2020, 08:07
Euro va creşte până la 5 lei, în următoarele 12 luni. Deficitul bugetar, la 6,5% - analiză CFA
„În cadrul sondajului pentru luna martie 2020 au fost adăugate şi două întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului – cea mai mare parte a respondenţilor (48%) anticipând ca acesta se va resimţi puternic până în trimestrul IV al anului; deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 6,5%”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei remis joi AGERPRES.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 95% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9370, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9954.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2021/aprilie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,79%.

„Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 87% dintre participanţi prevăzând o creştere a preţului CDS cu scadenţa de 5 ani. De asemenea, peste 63% dintre participanţi consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate. În luna martie se observă o majorare, chiar dublare a abaterii medii pătratice a răspunsurilor la întrebările cantitative, ceea ce arată o incertitudine ridicată în rândul participanţilor cu privire la evoluţia viitoare a parametrilor economici”, se mai arată în comunicatul citat.

În luna martie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a scăzut faţă de luna anterioară cu 27,7 puncte, până la valoarea de 20,8 puncte, cea mai mică din iulie 2012, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 14,1 puncte. Această evoluţie a fost determinată în special de componenta de condiţii curente a Indicatorului.

În contextul crizei generate de coronavirus, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut, faţă de luna anterioară, cu 57,5 puncte (record istoric), până la valoarea de 13,1 puncte, cea mai mică din august 2012, în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 34 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 12,8 puncte până la valoarea de 24,7 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 4,2 puncte).

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Sondajul cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

În cadrul sondajului pentru luna martie 2020, au fost adăugate şi două întrebări noi, cu privire la impactul economic al coronavirusului şi deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFAR), calificare administrată de CFA Institute (USA).

În prezent, Asociaţia CFA România are 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFAR).

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...