Ministrul Agriculturii a anunțat că sunt pregătite documentele pentru rechiziționarea și interzicerea exportului de cereale

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat joi că are pregătite textele pentru rechiziţii şi pentru suspendarea exportului de cereale, după ce a constatat că în luna martie s-au exportat 700.000 de tone, informează Agerpres.
Economica.net - joi, 09 apr. 2020, 16:04
Ministrul Agriculturii a anunțat că sunt pregătite documentele pentru rechiziționarea și interzicerea exportului de cereale

„În luna martie s-a exportat 700.000 de tone. Procedura de eliberare a avizului fito-sanitar era una pe genunchi, în 24 de ore. Am refăcut toată procedura prin Ordin de Ministru şi am făcut, bineînţeles, şi apel la traderi şi la marii fermieri să înceteze cu această activitate”, a declarat Adrian Oros, în debutul şedinţei de Guvern.

Acesta a precizat că sunt pregătite textele „şi pentru rechiziţii şi pentru suspendare”, după ce premierul a subliniat că este necesară formularea unei solicitări privind adoptarea acestor măsuri.

„Să îmi şi formulaţi o solicitare privind adoptarea unei măsuri. Dacă va fi necesar, eu sunt hotărât inclusiv să interzicem exporturile şi dacă va fi necesar să facem rechiziţii. Noi trebuie să asigurăm cantităţile necesare până la viitoarea recoltă pentru a asigura necesarul de grâu pentru consumul intern”, a menţionat Ludovic Orban.

Totodată, premierul Ludovic Orban a afirmat că pe piaţa cerealelor există „un adevărat dezmăţ în materie de export”.

„Domnul Ministru al Agriculturii, primesc semnal de alarmă privitor la ceea ce se întâmplă pe piaţa cerealelor. Aici v-am spus foarte clar: nu ne putem permite să acceptăm, ca din lăcomie, unii proprietari de cantităţi de cereale să trimită la export să ne lase fără grâu. Aici ar trebui să luăm măsuri foarte clare, mai ales că datele preliminare pe care le-am primit pe luna martie arată că e un adevărat dezmăţ în materie de export de cereale”, a menţionat Ludovic Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru investiţii în lucrări de corectare a......
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Cinci oferte de la constructori din România, Turcia şi Ucraina au fost depuse, astăzi, pentru construirea lotului 1 D ...
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din alte cheltuieli ale statului
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Cotaţiile futures la cacao au atins miercuri un nou maxim istoric, de peste 12.000 de dolari pe tonă, la bursa de la New ...