Guvernul de la Sofia va solicita până la sfârșitul lunii aprilie intrarea Bulgariei în antecamera zonei euro

Bulgaria va depune, până la finele lunii aprilie, cererea de aderare la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro, a declarat vineri premierul bulgar, Boiko Borisov (foto), transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 10 apr. 2020, 13:08
Guvernul de la Sofia va solicita până la sfârșitul lunii aprilie intrarea Bulgariei în antecamera zonei euro

Borisov a spus că autorităţile de la Sofia îşi vor accelera pregătirile de aderare, după ce au discutat acest plan cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, precum şi cu o serie de oficiali de rang înalt din cadrul Comisiei Europene.

„Criza coronavirusului ne-a arătat că cei care sunt în zona euro, sau în anticameră, vor avea la dispoziţie miliarde de euro pentru relansare. Cei care nu sunt, vor trebui să contracteze datorii la dobânzi ridicate”, a spus premierul bulgar.

Borisov s-a declarat încrezător că Bulgariei şi Croaţiei li se va permite să adere la zona euro.

Bulgaria, împreună cu Croaţia şi România, încearcă să adere la zona euro, unde au intrat deja cinci foste state comuniste. Cu un nivel redus al datoriei publice şi un buget echilibrat, Bulgaria îndeplineşte majoritatea criteriilor tehnice necesare pentru a adopta moneda euro, însă persistă îngrijorări cu privire la sistemul său financiar. Autorităţile de la Sofia au acceptat să adere simultan la uniunea bancară europeană şi la anticamera zonei euro, ERM-2.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...