Economia are o contracţie de 30-40% – ministrul Economiei

Economia are o contracţie cuprinsă între 30 şi 40%, iar după ce va fi atins vârful epidemiei iar această criză ar putea intra pe o pantă descendentă vrem să avem măsurile pregătite pentru relansarea economiei, a declarat luni ministrul Economiei, Virgil Popescu, la Radio România Actualităţi, citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 13 apr. 2020, 11:55
Economia are o contracţie de 30-40% - ministrul Economiei
„Suntem, evident că suntem afectaţi, chiar foarte afectaţi. A scăzut practic economia, putem să spunem că are o contracţie deja între 30 şi 40% şi încă nu ştiu dacă am ajuns, după estimările mele cel puţin. În perioada imediat după Paşte am ajunge la vârful epidemiei, după care am putea vorbi de o pantă descendentă a acestei crize, pantă descendentă în care vrem să avem deja măsurile pregătite pentru relansarea economiei”, a spus Virgil Popescu, întrebat despre pierderile provocate în economia românească.

El a menţionat că domeniile cele mai afectate de pandemie sunt cele turismul, HoReCa, transporturile, precum şi industria auto, care a fost oprită.

„Uşor, uşor, industria auto se pare că îşi revine. Este un lucru îmbucurător. Am primit semnale şi din teritoriu, de la industria auto de pe orizontală, de la componente, că se iau în calcul scenarii de pornire. Un mare producător din România, începând de astăzi, 13 aprilie, în Târgu Jiu în Caransebeş şi în Drobeta Turnu Severin, face cablaje auto. Am informaţii, inclusiv de la Dacia că se pregătesc ca începând cu data de 21 să înceapă uşor producţia în zona de motoare şi cu mai puţini salariaţi, dar să înceapă producţia, ca şi companiile de care v-am spus înainte, dar în continuare avem domenii care sunt lovite: industria serviciilor. Gândiţi-vă că toate companiile, toate întreprinderile mici şi mijlocii care au fost lovite direct de coronavirus şi închise prin ordonanţele militare, practic ele sunt în momentul de faţă fără activitate”, a mai spus Virgil Popescu. 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...