ROBOR la trei luni a scăzut la 2,51%, faţă de 2,52%, nivelul din şedinţa precedentă, şi atinge cea mai mică valoare din 3 mai 2018 când ROBOR 3M a fost cotat la 2,49%.
ROBOR la şase luni a rămas la 2,59%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.