Preşedintele Iohannis, aşteptat să emită decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă o lună. Declaraţii la ora 14

Preşedintele Klaus Iohannis ar putea să emită marţi decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile. Pe 6 aprilie, şeful statului a anunţat că "va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă", scrie Agerpres. Declaraţii de presă vor avea loc la ora 14.00. După emiterea decretului, documentul ar trebui aprobat de plenul reunit al Parlamentului. Partidele din Opoziţie au anunţat că vor pune condiţii pentru prelungirea stării de urgenţă.
Economica.net - mar, 14 apr. 2020, 05:14
Preşedintele Iohannis, aşteptat să emită decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă o lună. Declaraţii la ora 14

„Trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest fel, am solicitat Guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret. În cursul acestei săptămâni vom elabora textul decretului şi la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile”, a afirmat săptămâna trecută Iohannis.

El sublinia că „această perioadă este absolut necesară pentru a ţine evoluţia epidemiei sub control”.

Joia trecută, în şedinţa de Guvern, premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor să îi prezinte propunerile finale de măsuri aferente domeniului pe care îl coordonează în vederea înaintării acestora şefului statului pentru a fi introduse în noul decret prin care se va prelungi starea de urgenţă.

„Le solicit miniştrilor să transmită propunerile finale de măsuri pentru decretul pe care îl va emite preşedintele României de prelungire a stării de urgenţă, evident, dacă consideră că este necesară includerea unor măsuri suplimentare. Ştiu că deja s-a lucrat o serie de propuneri, dar vreau astăzi (9 aprilie – n.r.) să transmiteţi propunerile finale pe fiecare minister, astfel încât preşedintele să aibă la dispoziţie propunerile formulate de fiecare minister. De asemenea, vă solicit să mi le transmiteţi şi mie pentru a le da ok-ul final”, le-a spus Orban membrilor Cabinetului.

După emiterea decretului, acesta ar trebui aprobat de plenul reunit al Parlamentului.

Primul decret pentru instituirea stării de urgenţă timp de 30 de zile a fost emis pe 16 martie. El a fost supus votului Parlamentului pe data de 19 martie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...