Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri noi măsuri privind şomajul tehnic

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 30/2020 şi acordă dreptul la indemnizaţia de şomaj tehnic şi altor categorii de profesionişti, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 15 apr. 2020, 02:02
Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri noi măsuri privind şomajul tehnic

Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, şi „avocaţii pot beneficia de acordarea indemnizaţiei prevăzute de articolul XV din OUG 30/2020”.

Totodată, se includ, ca beneficiari ai măsurilor de protecţie reglementate, „persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic, cuprinse în Registrul artelor spectacolului administrat de Ministerul Culturii, care obţin venituri exclusiv din această activitate”.

De asemenea, conform documentului, „persoanele care realizează venituri din mai multe activităţi şi pentru care sunt aplicabile mai multe măsuri de protecţie socială pot beneficia de una singură, cea mai avantajoasă, în baza opţiunii exprimate la solicitare”.

„Se prelungeşte termenul de depunere a solicitărilor pentru indemnizaţiile prevăzute de art. XV, astfel încât acestea să poată fi prelucrate pe măsură ce se transmit cererile de acordare a indemnizaţiilor, cu 5 zile lucrătoare pentru categoriile deja reglementate şi se stabileşte la 10 zile lucrătoare pentru categoriile nou introduse prin prezentul proiect de act normativ”, se mai precizează în nota de fundamentare.

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care Executivul va modifica şi completa OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Proiectul prevede, printre altele, modificarea termenului de decădere în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, acordate în contextul pandemiei de COVID-19, de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă.

Executivul urmează să aprobe şi un memorandum care prevede stabilirea unor măsuri pentru sprijinul proiectelor mari de cercetare în domeniul sănătăţii, care să ia în calcul, între altele, construirea unei infrastructuri de cercetare în scopul asigurării producţiei de vaccinuri necesară la nivel naţional şi internaţional având în vedere posibilitatea apariţiei în orice moment a unei pandemii cu virus gripal.

Un alt memorandum care va fi supus adoptării în reuniunea guvernamentală are ca temă „continuarea şi amplificarea campaniei asumate de conştientizare şi informare a populaţiei de către autorităţile publice asupra importanţei prevenţiei răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19)”.

Legat de rectificarea bugetară, premierul Orban a anunţat marţi seară că ordonanţa de urgenţă aferentă va fi pe masa Guvernului „în această săptămână”, precizând că proiectul cuprinde câteva obiective precise: „creşterea alocărilor pentru sănătate şi de asemenea creşterea alocărilor către zona de muncă şi protecţie socială, pentru a asigura resursele financiare pentru a face toate plăţile”.

„De asemenea, la rectificarea bugetară vom creşte plafonul pentru creditele garantate de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la 5 la 15 miliarde, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar pentru investiţii pentru cât mai multe întreprinderi mici şi mijlocii care vor accesa aceste produse puse la dispoziţie de guvern, şi anume credite care sunt garantate şi cu dobândă subvenţionată, ca să se ştie exact despre ce e vorba”, a mai spus el.

 

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...