Pieţele Gorjului şi Titan 2 – Miniş din Bucureşti, închise de ANPC

Echipele Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au efectuat, marţi, verificări în alte câteva pieţe agroalimentare importante din Capitală şi au decis, în urma neregulilor constatate, închiderea Pieţei Gorjului, precum şi a Pieţei Titan 2 - Miniş, conform unui comunicat remis AGERPRES.
Economica.net - mie, 15 apr. 2020, 07:58
Pieţele Gorjului şi Titan 2 - Miniş din Bucureşti, închise de ANPC
Neregulile constatate contravin atât legislaţiei în vigoare în domeniul protecţiei consumatorilor, cât şi prevederilor Ordonanţelor militare adoptate, potrivit reprezentanţilor ANPC.

Cele două pieţe au fost închise până la remedierea neregulilor, măsura fiind dublată şi de sancţionarea operatorilor economici care deţin pieţele cu amenzi în valoare de 30.000 lei, toate acestea fiind cauzate de nerespectarea prevederilor Ordonanţelor militare referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 (nu se respecta distanţa socială dintre comercianţi, numărul de persoane care să se afle în acelaşi timp în incintă, prezenţa dezinfectantelor la dispoziţia comercianţilor şi cumpărătorilor), scrie Agerpres.

De asemenea, la Piaţa Veteranilor din sectorul 6 al Capitalei s-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei militare nr. 3/2020, iar la Piaţa Crângaşi s-a constatat că nu erau respectate prevederile Ordonanţelor militare (de ex.: deficienţe de marcare a zonei destinate accesului consumatorilor, nespaţierea corespunzătoare dintre tarabe), motiv pentru care operatorul economic care deţine centrul comercial a primit avertisment, iar neregulile au fost remediate în timpul controlului, activitatea în piaţă fiind oprită timp de două ore.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va continua campania de verificări ocazionată de sărbătorile pascale şi în zilele următoare, pentru a se asigura că prevederile legislaţiei privind drepturile consumatorilor, precum şi cele ale Ordonanţelor militare sunt respectate cu stricteţe, acestea reprezentând prioritatea activităţii instituţiei”, se menţionează în comunicat. 

Te-ar mai putea interesa și
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficitul bugetar a depășit 100 de miliarde de lei și a urcat la 6,19% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele 10 luni ale acestui an, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor....
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în  este estimată la 6,7% comparativ cu media europeană de 40%
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în este estimată la 6,7% ...
În 16 ani, soldul creditelor ipotecare a crescut de la 5,7 miliarde de euro la 21,7 miliarde de euro. 88% dintre creditele ...
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Ucraina, "un stat eşuat", s-a lăsat sedusă de integrarea europeană şi a devenit principala unealtă a SUA împotriva ...
UE contestă la OMC măsurile Chinei privind importul de coniac
UE contestă la OMC măsurile Chinei privind importul de coniac
Comisia Europeană a anunţat luni că a iniţiat o acţiune în instanţă, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), ...