Ministrul Agriculturii: S-a instalat o secetă extremă. Mare parte din producția de cereale ar putea fi compromisă. Vom da despăgubiri

Ministrul Agriculturii, Adrian Oroș, anunță că în mare parte a țării s-a instalat o secetă extremă, cele mai afectate fiind Dobrogea și Moldova. El spune că fermierii vor fi despăgubiți și că acum se vor face evaluări.
Economica.net - mie, 15 apr. 2020, 08:32
Ministrul Agriculturii: S-a instalat o secetă extremă. Mare parte din producția de cereale ar putea fi compromisă. Vom da despăgubiri

Mare parte din producția de cereale însămânțate în toamna 2019 ar putea fi compromisă urmare a unei secete pedelogice (lipsa apei în sol) extreme, a anunțat astăzi ministrul Adrian Oroș. El spune că în perioada următoare echipe ale departamentelor pentru Situații de Urgență vor merge în teren, acolo unde vor exista solicitări, pentru a constata și evalua pagubele. Aceasta pentru ca fermierii să poată fi despăgubiți, pentru prima dată în următorii zece ani.

În toamna anului trecut a fost însămânțată cu grâu, secară, triticale, orz, orzoaică și rapiță o suprafață de aproximativ 2,2 milioane de hectare.”Din păcate, peste criza coronavirus în perioada aceasta s-a instalat o seceta puternică, extremă. Fermierii din Dobrogea au spus că nu au mai întâlnit o asemenea secetă. Chiar dacă în ultimele ore și probabil următoarele zile o să mai fie precipitații, datele pe care le avem de la ANM nu sunt încurajatoare. Din păcate, în Moldova, Dobrogea există deficit de apă în sol, iar seceta este semnificativ de lungă durată. Seceta pedologică puternică și extremă a compromis culturile de toamnă acolo unde nu a fost posibili de a se iriga”, a declarant Oroș.

Potrivit acestuia, în momentul de față au fost semnate peste 760 de contracte între asocațiile de udători și ANIF ceea ce presupune că o suprafață de 830.000 de hectare poate fi irigată. Ar mai fi astfel aproximativ 200.000 de hectare ce ar mai putea fi udate, după semnarea contractelor dintre asociații și ANIF, în condițiile în care, în total, se pot iriga 1.000.610 hecatre.

Se vor da despăgubiri

Oroș a asigurat fermierii că Ministerul va da despăgubiri celor afectați de secetă, cuantumul, resursele și termenele de plata urmând a fi stabilite după ce se va evalua situația. „Acum ne concentrăm ca la nivel de Comisii județene să se constate care este dimensiunea pagubei, suprafața caliamitate și procent. Modalitatea de calcul ( a subvenției n.red) o vom stabilim apoi. Acum ne interesează ca cei ce vor să intre în statistici să o poată face și comisiile pentru situații de urgență să se prezinte (în teren n.red) și să facă aceste constatări.Unii vor dori să se facă evaluările acum , altii doresc ca procesele verbale să fie încheiate după data de 10 mai, astfel încât evaluarea să fie reală. Banii vor ajunge la fermieri după recoltare când vom ști dimensiunea pagubelor și vom identifica resursele”, mai spune ministrul.

Acesta a precizat că va exista și baza legală pentru ca echipele pentru situații de urgență ce se vor constitui la nivel local și județean să poată constata pagubele generate de secetă, prin emiterea unui ordin de ministru care va stabili regulamentul de punere în aplicare a HG 557/2016 privind managementul tipului de risc.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...