Detaliile tehnice complete ale Samsung Galaxy S III

După succesul fulminant al Samsung Galaxy S II, pasionații de gadget-uri cu siguranță au aștepări și mai mari de la noul model.
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 11:48

Vestea bună pentru cei care sunt interesați să-l achiziționeze este faptul că BGR a reușit să intre în posesia detaliilor tehnice complete al celui mai așteptat device al sud-coreenilor.

Iată, așadar, care sunt detaliile tehnice complete:

  • Procesor Samsung Exynos quad-core la 1,5 GHz
  • Display full HD ( rezoluție 1080p) cu aspect 16:9 si o diagonala de 4,8 inci
  • Două camere foto – cea principală are 8 megapixeli, iar cea secundara, din față, are 2 megapixeli
  • Carcasa ceramică
  • 4G LTE
  • Sistemul de operare Android 4.0

Oficialii companiei Samsung au decis la începutul acestei luni să nu mai prezinte noul model de telefon la Mobile World Congress. Acest anunț a survenit după ce producătorul a hotărât să nu canibalizeze vânzările neașteptate ale Samsung GalaxY S II.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în orele de vârf
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în ...
Guvernul Republicii Moldova, țară care este deja în stare de urgență energetică, și care ar putea avea probleme și mai mari după 1 ianuarie, anunță mai multe măsuri pentru companiile din......
Racheta chineză Lijian-1 a eșuat și s-a autodistrus
Racheta chineză Lijian-1 a eșuat și s-a autodistrus
CAS Space, una dintre cele mai importante firme de rachete comerciale din China, a declarat vineri că racheta sa Lijian-1 ...
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat o strategie de apărare pe zece ani, care ...
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
În ciuda creșterii tot mai vizibile a producătorilor auto din China, clasamentul celor mai puternici constructori de mașini ...