EXCLUSIV Oficial. Contractele RCA vor putea fi suspendate pentru sute de mii de mașini. ASF a trimis propunerea la Guvern

Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) a trimis propunerea pentru procedura de suspendare a polițelor RCA către "instituțiile cu drept de inițiativă legislativă", informează un mesaj al vicepreședintelui ASF, Cristian Roșu, consultat și de ECONOMICA.NET. Mai rămâne ca autoritățile să includă această propunere cel mai probabil într-una dintre ordonanțele de urgență sau ordonanțele militare din viitor și firmele de transport de marfă sau pasageri vor putea suspenda valabilitatea RCA pe perioada stării de urgență. Vorbim, în total, de circa 500.000 de vehicule care ar putea intra în această categorie cu condiția ca ele să nu circule în această perioadă. Acestora li se adaugă și mașinile de la școlile de șoferi și cele de închiriat. 
Şerban Buşcu - joi, 16 apr. 2020, 12:10
EXCLUSIV Oficial. Contractele RCA vor putea fi suspendate pentru sute de mii de mașini. ASF a trimis propunerea la Guvern

# economica# a scris în premieră despre discuțiile dintre transportatori și ASF pe această temă, și tot ECONOMICA.NET a arătat că transportatorii nu sunt mulțumiți de soluția găsită.

În grupul de lucru care a funcționat până recent pentru această problemă, ei au susținut alte două variante de ajutor: prelungirea asigurării cu plata primei de către stat sau fără plata primei și eliminarea obligativității de prelungi RCA pe perioada stării de urgență (ca măsură ce ar fi trebuit să se aplice nu doar transportatorilor ci tuturor celor care sunt obligați săîncheie RCA. Specialiștii ASF au arătat, însă, că niciuna dintre aceste propuneri nu poate fi implementată legal.

Vă prezentăm, mai jos, principalele propuneri ale ASF, aș cum au fost ele prezentate celor din grupul de lucru:

 

– Pe perioada stării de urgență contractele de asiurare RCA încheiate pe perioade de 6 sau 12 luni de către asigurații persoane juridce care au în obiectul de activitate transport de persoane, transport de mărfuri, activități de taxi, închirieri autovehicule și școli de șoferi și pentru care prima de asigurare a fost achitată integral pot fi suspendate

– la data expirării duratei suspendării valabilitatea contractului este prelungită cu perioada pentru care a fost suspendat

– contractul poate fi suspendat o singură dată și dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: autovehiculul este pe teritoriul României, autovehiculul a fost imobilizat într-un spațiu delimitat, durata de valabilitae a poliței la data suspendării este mai mare de 2 luni, asiguratul se obligă să nu pună în mișcare autovehiculul.

Domeniul transporturilor este grav afectat de criză, așa cum a mai relatat ECONOMICA.NET, afacerile din domeniu scăzând și cu 90% pe anumite segmente. Pe de altă parte, concentrarea din piața asigurărilor RCA face ca suspendarea contractelor să fie un risc asumat în proporție covârșitoare de o singură firmă, adică City Insurance, care se află oricum sub un plan de redresare. În acest context, soluția care se va aplica și pe care va trebui să o propună ASF ar trebui să fie una de scurtă durată și să aplice exclusiv acolo unde vehiculul chiar este scos din circulație momentan.
Parte din asigurările RCA făcute de firmele din domeniul transporturilor sunt pe o lună sau două, iar acestea vor expira automat. majoritatea, totuși, sunt pe 6 sau 12 luni (mai puține) , în cazul acestora fiind aplicată suspendarea. Totuși, pentru firmele care vând masiv pe perioade sub 6 luni, aici lider fiind tot City, și faptul că aceste polițe nu vor mai fi înoite va aduce o scădere sesizabilă de vânzări.
Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...