„În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru; Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi”, arată un comunicat publicat pe site-ul companiei.
Din data de 4 mai, vor redemara activităţile ambelor uzine, precizează compania.
Reprezentanţii Dacia spun că pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite şi aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru, scrie News.ro.
„Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajaţii vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor. Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea”, se mai arată în comunicat.
Luna trecută, vicepreşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache, a anunţat că Uzina Dacia de la Mioveni urma să îşi înceteze activitatea de joi, 19 martie, de la ora 7.00, până pe 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus.
Pe 2 aprilie compania a anunţat că va prelungi perioada de întrerupere, fără a preciza data reluării activităţii.
Cea mai mare parte din salariaţi, 13.500 din cei 14.000 de angajaţi, au intrat în şomaj tehnic.
Pe 4 mai ar urma să fie reluată producţia şi la fabrica de autovehicule Ford din Craiova, unde lucrează circa 6.000 de persoane. Aici producţia a fost oprită tot pe 19 martie.