Cotaţia petrolului american a revenit în teritoriul pozitiv

După ce luni a coborât pentru prima dată în istorie în teritoriul negativ, cotaţia barilului de petrol american a revenit marţi dimineaţa, 21 aprilie, în teritoriul pozitiv pe bursele din Asia, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 21 apr. 2020, 05:46
Cotaţia petrolului american a revenit în teritoriul pozitiv
Barilul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna mai se tranzacţiona marţi dimineaţa în Asia la 1,10 dolari, faţă de un preţ de minus 37,63 dolari înregistrat luni seara la bursa de la New York.

Tranzacţiile cu contractele cu livrare în luna mai se încheie marţi. Frenezia care a dus luni cotaţiile în teritoriul negativ, pentru prima dată în istorie, se explică prin graba vânzătorilor de a găsi un cumpărător în măsură să preia fizic marfa.

„Contractele cu privire la WTI cu livrare în luna mai expiră marţi, ceea ce obligă toţi deţinătorii de astfel de contracte să accepte livrări fizice”, au explicat analiştii de la ANZ Bank. „În condiţiile în care capacităţile de stocare se umplu rapid…ne temem că nu există niciun loc unde ar putea fi depozitat”, adaugă analiştii citaţi de Agerpres.

Prăbuşirea înregistrată luni de cotaţia ţiţeiului WTI se datorează, parţial, saturaţiei depozitului petrolier de la Cushing, statul Oklahoma, unul din cele mai importante din SUA.

Operatorii subliniază că acum piaţa se concentrează pe contractele cu livrare în luna iunie. Pentru acestea din urmă, marţi dimineaţa pe pieţele din Asia barilul de petrol WTI era cotat la 21 de dolari, faţă de 20,43 dolari luni seara la închiderea bursei de la New York.

Pandemia de coronavirus a lovit dur activitatea economică în toată lumea şi a diminuat cererea de petrol. Deşi OPEC şi aliaţii săi au încheiat un pact istoric la începutul acestei luni pentru a reduce producţia cu 9,7 milioane barili pe zi începând cu 1 mai, mulţi consideră că nu va fi suficient pentru a contracara scăderea cererii. 

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...