Investitorii germani „văd lumina de la capătul unui tunel foarte lung” – Centrul European pentru Cercetare Economică

Încrederea investitorilor germani s-a îmbunătăţit în aprilie, deoarece temerile privind impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra celei mai mari economii europene par să se fi atenuat, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marţi, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - mar, 21 apr. 2020, 11:42
Investitorii germani

Producătorii auto germani au redeschis unele fabrici săptămâna aceasta. După impunerea măsurilor de izolare la mijlocul lunii martie, Germania a început luni o ridicare parţială a restricţiilor, între care redeschiderea magazinelor cu mai puţin de 800 de metri pătraţi.

Indicele lunar care estimează evoluţiile economice a urcat la 28,2 puncte în aprilie, de la minus 49,5 puncte în martie, în timp ce economiştii estimau o îmbunătăţire mai redusă, până la minus 42,3 puncte.

„Experţii de pe pieţele financiare încep să vadă lumina de la capătul unui tunel foarte lung”, a declarat preşedintele ZEW, Achim Wambach.

Conform studiului ZEW, indicele care estimează percepţia investitorilor asupra actualelor condiţii economice s-a înrăutăţit la minus 91,5 puncte în aprilie, de la minus 43,1 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii estimau un declin până la minus 77,5 de puncte.

Studiul, realizat în perioada 7-20 aprilie în rândul a 300 de experţi de la bănci, companii de asigurări şi departamente financiare ale unor corporaţii importante, arată că investitorii nu se aşteaptă la revenirea creşterii economice până în trimestrul trei din 2020.

„Economia nu va reveni la nivelul de dinaintea epidemiei mai devreme de 2022”, a avertizat Wambach.

FMI se aşteaptă ca cea mai mare economie europeană să înregistreze anul acesta un declin de 7,5%, o scădere mai profundă faţă de recesiunea din 2009, când PIB-ul Germaniei s-a contractat cu peste 5%.

Creşterea economică în primul trimestru din 2020 este deja semnificativ afectată dar situaţia în trimestrul doi va fi chiar mai rea, pe fondul declinului sever în industria auto şi al consumului gospodăriilor, a apreciat luni Banca Centrală a Germaniei.

În Germania, marţi se înregistrau 143.457 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 4.598 decese.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...