Detaliile propunerii destinate să ajute companiile să supravieţuiască în actuala criza economică vor fi prezentate vineri, a adăugat oficialul polonez.
Propunerea se va adăuga planului de măsuri fiscale în valoare de 330 de miliarde de zloţi (78,9 miliarde de dolari) adoptat de Guvernul de la Varşovia, pentru a atenua potenţialele daune provocate de pandemie.
„De asemenea, propunerea este menită să protejeze companiile poloneze, construite cu trudă în ultimii 30 de ani, pentru a nu deveni ţinte ieftine de preluare în această situaţie dificilă. Nu vrem ca fondurile străine să ajungă uşor la companiile cu capital polonez, deoarece valoarea lor este foarte scăzută”, a declarat Emilewicz, la o conferinţă de presă.
Oficialul a adăugat că Executivul ar putea extinde lista companiilor de importanţă strategică care nu pot fi vândute fără aprobarea sa. În prezent, pe această listă se află inclusiv firme din domeniul energetic.
Polonia, o ţară cu 38 de milioane de locuitori, înregistra marţi 9.593 de cazuri de contaminare şi 380 de decese.
Deşi restricţiile ar putea ţine sub control epidemia, acestea subminează tendinţele comerciale şi de consum şi ar putea împinge Polonia în cea mai adâncă recesiune de la începutul anilor ’90, au avertizat analiştii de la Morgan Stanley