Românii din străinătate au trimis in țară anul trecut 7,2 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Băncii Mondiale

Remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut cu aproximativ 6% anul trecut, la 65 de miliarde de dolari, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către Ucraina (15,8 miliarde de dolari), Rusia (10,6 miliarde de dolari) şi România (7,2 miliarde de dolari), potrivit unui raport publicat miercuri de Banca Mondială (BM), transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 22 apr. 2020, 14:44
Românii din străinătate au trimis in țară anul trecut 7,2 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Băncii Mondiale

În 2020, Europa şi Asia Centrală ar urma să înregistreze cel mai semnificativ declin al remitenţelor – de aproximativ 28%, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi a scăderii preţului la ţiţei, apreciază Banca Mondială.

Azerbaidjan, Kazahstan şi Rusia, cei mai mari producători de ţiţei din regiune, ar urma să înregistreze scăderi semnificative ale veniturilor la buget, ceea ce va spori presiunile asupra monedelor lor şi, posibil, ar putea duce la recesiune. În special remitenţele către Asia Centrală vor fi afectate, din cauza deprecierii rublei ruseşti faţă de dolar.

Pe plan global, remitenţele ar urma să scadă cu 142 de miliarde de dolari în 2020, cel mai semnificativ declin din istoria recentă, din cauza efectelor epidemiei. Scăderea de aproape 20% a sumelor de bani trimise de migranţi acasă va fi cauzată de reducerea salariilor şi a nivelului angajărilor de peste hotare, se arată în raportul Băncii Mondiale.

„Remitenţele sunt o sursă vitală de venit pentru ţările în curs de dezvoltare. Actuala recesiune provocată de epidemie va afecta semnificativ capacitatea de a trimite bani acasă şi de aceea va fi extrem de important să scurtăm perioada de redresare pentru statele dezvoltate”, a afirmat David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale.

Se estimează că peste un miliard de migranţi – aproximativ 270 de milioane care lucrează în afara ţărilor lor natale şi 760 de milioane migranţi interni – au ajutat la hrănirea, îmbrăcarea şi adăpostirea a trei persoane din locul lor natal, a declarat, pentru Reuters, Dilip Ratha, autorul raportului Băncii Mondiale.

„Luăm în considerare o treime din omenire”, a declarat oficialul BM.

Iar aceşti angajaţi sunt şi mai vulnerabili în perioada crizelor.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...