ANRE a tăiat din rata de profitabilitate a distribuitorilor de gaze și energie decisă de fostul guvern PSD, dar mai puțin decât se estima

Mai puțin decât stabilise Guvernul PSD dar mai mult decât stabilise, anterior,  Autoritatea de Reglementare în domeniul Emergiei. Rata de rentabilitate (RRR) a fost stabilită de 6,19%, spune un proiect de ordin al ANRE. Autoritatea a luat decizia pe baza propriilor evaluări, nu a vreunui studiu al unui consultant, pe care l-a cerut, dar n-a vrut nimeni să-l facă.
Mihai Nicuţ - joi, 23 apr. 2020, 15:32
ANRE a tăiat din rata de profitabilitate a distribuitorilor de gaze și energie decisă de fostul guvern PSD, dar mai puțin decât se estima

“Rata reglementată a rentabilității (RRR), exprimată în termeni reali, înainte de impozitare, aplicată la stabilirea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de operatorii de distribuție concesionari este de 6,19%”, scrie în proiectul de ordin.

“Rata reglementată a rentabilităţii capitalului investit acordată pentru imobilizările corporale şi necorporale aferente activităţii de transport al gazelor naturale este cea aprobată pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice pentru perioada a patra de reglementare. (…)

Rata reglementată a rentabilităţii capitalului investit acordată pentru mijloacele fixe aferente activităţii de transport al energiei electrice este cea aprobată pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice pentru perioada a patra de reglementare”, se mai arată în proiectul de ordin

Istoricul RRR

Distribuitorii de energie electrică și gaze au primit, pentru această perioadă de reglementare, o rată reglementată de rentabilitate (RRR) de 6,9% aplicată bazei de active reglementate, prin act normativ elaborat de Guvernul PSD. Inițial însă, ANRE stabilise un nivel al RRR de 5,66% la care se adăuga un punct pentru ce înseamnă active noi (investiții) OUG emisă de Guvernul PSD a fost însă abrogată, iar ANRE trebuia să stabilească noul nivel al RRR. Inițial, poziția ANRE a fost că se va menține RRR de 5,66%,  dar, oficial, nu a existat încă un ordin în vigoare în acest sens, până la acesta.

Rata de rentabilitate este de fapt profitul recunoscut distribuitorilor și transportatorilor de energie electrică și gaze, și este plătită de consumatori, prin tarifele de distribuție și transport din facturi. 

ANRE a decis de capul ei

Autoritatea a încercat să fundamenteze noul nivel al RRR pe baza unor studii ale unor consultanți, însă nimeni nu a venit să facă un astfel de studiu, posibil și pentru că, cel puțin pentru ultimul apel, timpul era foarte scurt. ANRE solicita în 20 februarie oferte pe care firmele de consultanță trebuia să le prezinte la 28 februarie.

Ca atare, ANRE a decis să calculeze ea însăși noul nivel al RRR. Iată ce scrie în nota de fundamentare:

„Având în vedere acest fapt, în baza art. XIII pct. 5 şi art. XIV pct. 3 și pct. 4 din OUG nr. 1/2020, operatorii de distribuţie din sectorul energiei şi gazelor naturale au solicitat ANRE recalcularea RRR ţinând seama de evoluţia indicatorilor care intrǎ în calculul acesteia. Totodată, operatorii de distribuţie au prezentat, prin intermediul ACUE, un studiu realizat de KPMG Advisory SRL cu privire la indicatorii şi valoarea RRR actualizatǎ la momentul 14.03.2020.

Ținând seama de cele menţionate anterior, ANRE a demarat procesul de stabilire a RRR încă din luna ianuarie, prin iniţierea unei proceduri concurenţiale de selectare a unui consultant independent, care să realizeze un studiu privind stabilirea nivelului parametrilor utilizaţi în formula de calcul a acestuia. Deşi a derulat două sesiuni de licitaţie publică în conformitate cu procedurile legale de achiziţie publică, nu s-a putut selecta un consultant.

De asemenea, pentru a stabili valorile elementelor care intră în calculul RRR, ANRE a transmis scrisori către Banca Naţională a Romaniei, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Academia Română – Institutul de Economie Mondială şi Comisia Naţională de Prognoză, prin care a solicitat transmiterea nivelului unor elemente macroeconomice relevante pentru stabilirea RRR. Din pacate, ANRE nu a primit datele solicitate, cu excepţia ratei estimate a inflaţiei din partea Comisiei Naţionale de Prognoză.

Prin urmare, ANRE a procedat la reanalizarea elementelor din structura RRR, iar în urma acestui demers se propune recalcularea ratei de rentabilitate a capitalului investit utilizată la stabilirea tarifelor pentru activitățile de transport şi distribuţie a energiei electrice și gazelor naturale pe baza unor valori actualizate ale indicatorilor respectivi”

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...