Platforma imminvest.ro va fi deschisă începând de mâine de la ora 09.00

Aplicația pentru înscrierea în Programul IMM INVEST România va fi deschisă pentru IMM-uri în data de 28.04.2020, ora 9.00, informează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 27 apr. 2020, 14:49
Platforma imminvest.ro va fi deschisă începând de mâine de la ora 09.00

Înscrierile online se vor desfășura în sesiune continuă, până la sfârșitul anului 2020 și până la epuizarea plafonului alocat de 15 miliarde de lei. În sesiunea anterioară de înscriere, care nu s-a mai desfășurat din cauza unei defecțiuni, nicio societate nu a fost înregistrată. Procedura va fi reluată de la 0, iar instituția îi asigura pe oamenii de afaceri care vor accesa aplicația că toți pornesc în Programul IMM INVEST cu șanse egale.

Pentru a asigura cele mai bune condiții pentru IMM-urile solicitante, portalul imminvest.ro a fost dezvoltat de către specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale, care au găsit cele mai bune soluții pentru a așeza infrastructura informatică a programului IMM INVEST pe cea mai sigură și stabilă platforma tehnologică. De asemenea, aplicațiile au fost evaluate din punct de vedere al securității cibernetice de către echipe din cadrul STS și SRI.

Principiul de aprobare a finanțărilor NU este primul venit – primul servit, iar platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează doar dacă aplicantul este eligibil și are statul de IMM. Confirmarea eligibilității nu reprezintă acordul de finanțare. După această prima verificare, documentele sunt transmise către banca aleasă de firmă, unde se va face analiză solvabilității și se va aprobă solicitarea creditului. Următorul pas, dacă finanțarea este aprobată, constă în trimiterea documentației către FNGCIMM, pentru garantarea creditului și pentru aprobarea ajutorului de stat.

“Suntem pregătiți să primim toate solicitările antreprenorilor români de înscriere în program. Vom lucra în regim intensiv pentru a procesa solicitările primite în termenul cel mai scurt, iar acordurile de principiu le vom emite în maxim 72 de ore. Toți angajații FNGCIMM sunt mobilizați pentru a asigura bună derulare a programului. Va invităm să va relansați afacerea pe portalul www.imminvest.ro și va asigurăm de întregul nostru suport”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

Aprobarea finanțării și durata procesului de analiză, depinde de corectitudinea datelor încărcate în aplicație, astfel că, pentru a evita posibile întârzieri legate de completări și clarificări suplimentare, instituția îi roagă pe aplicanți să acorde o atenție sporită în momentul completării cererilor de înregistrare și a declarațiilor pe proprie răspundere.

Pentru această, pe site-ul FNGCIMM este publicat la adresa „https://www.fngcimm.ro/attachment/RNW9a_Ghid%20de%20completare%20IMM%20Invest.pdf” Ghidul de completare a cererii online, pe care antreprenorii interesați să acceseze finanțările sunt invitați să-l consultate înainte de înscriere.

Etapele care vor fi parcurse în procesul acordării finanțării garantate sunt:

IMM-ul intră în aplicația disponibilă pe portalul http://www.imminvest.ro; Completeza online datele de identificare și atașează: copie CI, copie CUI și declarația IMM; Solicită unul sau mai multe credite pentru investiții/ linii de credit pentru capital de lucru; Aplicația va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării; FNGCIMM va emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului și un număr de înregistrare, după verificarea informațiilor furnizate de către potențialul beneficiar; FNGCIMM pune online la dispoziția instituției de credit selectate documentele înregistrate de către IMM, precum și acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant; Instituția de credit analizează cererea de finanțare și adopta intern decizia de acordare a creditului de investiții /  liniei de credit conform  solicitării beneficiarului ; Instituția de credit aprobă creditul și transmite către FNGCIMM cererea privind acordarea garanției de stat.

În cadrul programului IMM INVEST ROMÂNIA s-au înscris 22 de bănci finanțatoare care vor acordă credite/linii de credit pentru investiții în valoare de până la 10.000.000 lei, garantate de stat până la maxim 80%, durata finanțării fiind de până la 72 de luni. Rată dobânzii – Robor la 3 luni +2%/an este subvenționată 100% de la bugetul de stat. Pentru IMM–urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanțările pot ajunge  până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii și până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici și micro. Durata finanțării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rată dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului, vor fi suportate de la bugetul de stat, până la dată de 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...