Petrom a ieftinit din nou carburanții, cu șase bani pe litru

Petrom a ieftinit benzina și motorina cu șase bani pe litru, începând de azi de la ora 00, la cinci zile de la precedenta ieftinire, de nouă bani pe litru.
Mihai Nicuţ - mar, 28 apr. 2020, 07:01
Petrom a ieftinit din nou carburanții, cu șase bani pe litru

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus, în această dimineață, prețurile la carburanți cu șase bani pe litru în toate benzinăriile sale, potrivit datelor de pe site-ul propriu, consultate de noi. După această ieftinire, prețurile în stația de pe șoseaua Alexandriei, din București, care are în mod tradițional cele mai mici prețuri din Capitală, sunt de 4,27 lei pe litru pentru benzina standard și de 4,52 de lei pe litru pentru motorina standard.

Petrom operase o ieftinire de nouă bani pe litri săptămâna trecută, la data de 23 aprilie.

Prețurile au scăzut ca urmare a scăderii cotațiilor la carburanți, ca urmare a prăbușirii cotațiilor petrolului, și probabil ieftinirile vor mai continua. Amintim că, prin Ordonanța Militară 4, adoptată pe 29 martie, Guvernul a plafonat prețurile de vânzare a carburanților în România la nivelul din  acea zi, pe timpul stării de urgență, care a fost și ea există până pe data de 15 mai. Cu alte cuvinte, prin Ordonanță militară, până atunci prețurile la carburanți nu pot crește, ele pot doar scădea, comparativ cu cele afișate la data de 29 martie.

La acel moment, la stația la care ne raportăm, cea de pe Șoseaua Oltenției din București, prețurile erau de 4,47 lei pe litrul de benzină și 4,70 lei pe litrul de motorină.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, și operează o rețea de 408 stații sub brandul Petrom și 50 de stații sub brandul OMV.

 

Te-ar mai putea interesa și
ArcelorMittal cere măsuri comerciale mai dure pentru a răspunde fluxului de exporturi de oţel din China
ArcelorMittal cere măsuri comerciale mai dure pentru a răspunde fluxului de exporturi de oţel din China
ArcelorMittal a cerut măsuri comerciale mai dure pentru a răspunde fluxului de exporturi de oţel din China, care face piaţa nesustenabilă, iar preţurile din Europa sunt mult sub costurile......
Ciolacu anunţă un nou formular digital precompletat pentru cei cu venituri extrasalariale şi eficientizarea sistemului RO e-Transport
Ciolacu anunţă un nou formular digital precompletat pentru cei cu venituri extrasalariale şi eficientizarea sistemului ...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, măsuri pentru reducerea birocraţiei în cazul românilor care obţin venituri ...
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,4% în primele nouă luni
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,4% în primele nouă luni
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, ...
Prima centrală nucleară din Polonia. Guvernul de la Varşovia anunţă un acord cu Japonia
Prima centrală nucleară din Polonia. Guvernul de la Varşovia anunţă un acord cu Japonia
Guvernele din Polonia şi Japonia vor semna joi un memorandum de înţelegere pentru cooperare în domeniul energiei nucleare, ...