Companii aeriene din toată Europa, inclusiv Lufthansa şi Air France – KLM, au cerut pachete de salvare de la faliment susținute de stat, după ce au fost forțate de pandemia de coronavirus să țină la sol avioanele pentru mai mult de o lună până acum și fără a avea perspectiva reluării zborurilor.
Miniştrii Transporturilor din Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia au cerut Comisiei Europene un amendament temporar la Directiva Uniunii Europene privind drepturile pasagerilor. Miniștrii au susţinut că Executivul comunitar ar trebui să propună de urgenţă acest amendament, conform căruia consumatorii vor fi obligaţi să accepte vouchere în locul returnării banilor, cu anumite condiţii.
Voucherele ar trebui să fie valabile pentru o perioadă limitată de timp şi ar trebui să includă dreptul rambursării banilor dacă nu sunt folosite până la dată limită. De asemenea, ar trebui să fie oferită o protecţie împotriva riscului de faliment al companiilor aeriene.
Potrivit miniştrilor Transporturilor, această soluţie ar ajută companiile aeriene, care se confruntă în prezent cu probleme de lichidităţi, şi de asemenea oferă un nivel adecvat de protecţie a consumatorilor.
Cu toate acestea, recent comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a spus că transportatorii aerieni trebuie să returneze banii pentru zborurile anulate şi pot oferi vouchere numai dacă pasagerii acceptă voucherele în schimbul returnării banilor.
Miniştrii Transporturilor din UE urmează să se întâlnească miercuri în videoconferinţă, alături de omologii lor din Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein, pentru a discuta cum să îşi coordoneze măsurile de relaxare a restricţiilor de călătorie.