Ce recomandă Cushman&Wakefield Echinox companiilor care-şi vor relua activitatea la birou după 15 mai

Compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a format o echipa multi-disciplinară pentru a veni în întâmpinarea angajatorilor care pregătesc întoarcerea graduală a angajaților în spaţiile de birouri. Cu un nou concept de design și măsuri stricte privind distanțarea socială, consultanții companiei au pregătit un set de masuri pentru chiriași și proprietari, bazat atât pe experiența Cushman & Wakefield din China, care manageriază întoarcerea la lucru pentru peste 10.000 de companii cu aproape un milion de angajați în peste 1.000 de clădiri, cât și pe conceptul internaţional „6 Feet Office”, dezvoltat de echipa din Olanda.
Economica.net - lun, 04 mai 2020, 08:43
Ce recomandă Cushman&Wakefield Echinox companiilor care-şi vor relua activitatea la birou după 15 mai

Măsurile includ un pachet integrat de servicii de consultanță pentru evaluarea și îmbunătățirea modului de lucru și cuprind o analiză tehnică detaliată, un studiu despre nevoile și așteptările angajaților și un plan de măsuri și recomandări cu privire la optimizarea spațiului de lucru.

„Înainte de debutul pandemiei Covid-19, în clădirile de birouri moderne din București și marile orașe lucrau aproape 400.000 de oameni, reprezentând circa 10% din angajații mediului privat. Pentru repornirea graduală a business-ului, este esențial că angajatorii să le ofere echipelor siguranța și confortul unei întoarceri la birou într-un mediu cât mai sigur pentru a nu le afecta creativitatea și productivitatea. Drept urmare, considerăm că este obligatorie atât analiza spaţiilor, cât și a nevoilor angajaților si companiilor, care s-au schimbat semnificativ în ultimele săptămâni,” spune Cristi Moga, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

Cei cinci paşi recomandați de Cushman & Wakefield Echinox

1. Realizarea unei analize în rândul echipelor de management prin intermediul unui sondaj sau a unui focus grup pentru a idenfitica nevoile de business cu privire la spaţiile necesare desfășurării activității. Aplicarea unui chestionar online personalizat pentru angajații companiei în vederea evaluării preferințelor și nevoilor angajaților, atât în ceea ce privește spațiul de birou, cât și lucrul de acasă. Rezultatele celor două analize vor fi corelate și utilizate pentru a proiecta nevoia și configurația spațiului de birouri;

2. Analiza tehnică a spațiului de birou și a zonelor comune ale clădirii, inclusiv propunerea de soluții pentru proprietar – analiza sistemului HVAC existent, analiza căilor de acces, definirea zonelor potențiale de contaminare, propunerea de soluții pentru curățarea aerului, evaluarea spațiului de birou prin identificarea zonelor ce pot fi îmbunătățite și reducerea riscurilor de contaminare, protocoale pentru controale de securitate și sanitare;

3. Soluții de optimizare și de distanțare socială a spațiului de lucru – traducerea noilor moduri de lucru și de ocupare eficientă a unui spaţiu de birou prin crearea unui nou plan de amenajare, prin optimizarea densității angajaților, stabilirea traseelor de deplasare în birou, propunerea de panouri despărțitoare între stațiile de lucru, gestionarea programului de lucru, politici pentru vizitatori, inclusiv întocmirea bugetului necesar implementării propunerilor, etc.;

4. Soluții de curățenie și dezinfecție – îndrumarea personalului de întreținere pentru a răspunde cerințelor globale actuale, diminuând riscurile de contaminare prin reducerea punctelor de atingere, creșterea calității, includerea politicii ușilor deschise pentru cât mai puține atingeri, politica de dezinfecție și curățenie a biroului etc.

5. Servicii de implementare a măsurilor aprobate (management de proiect).

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...