În luna februarie 2020, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică înregistrau o scădere de numai 4,5% faţă de cele din luna februarie 2019, până la 724.400, însă acestea nu au surprins impactul crizei Covid-19.
Conform INS, turiştii români au reprezentat 85,9% în luna martie 2020 din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare.
„În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 69,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene”, arată Statistica.
Pe de altă parte, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2020 au însumat 483.700, în scădere cu 68,2% faţă de cele din luna martie 2019. În februarie 2020, scăderea a fost de numai 6,1% faţă de aceeaşi lună a anului precedent.
Din numărul total de înnoptări, în luna martie 2020, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,4%, iar cele ale turiştilor străini 14,6%.
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 69,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în luna martie 2020 a fost de două zile la turiştii români şi de 2,1 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna martie 2020 a fost de 14,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 9,7 puncte procentuale faţă de luna martie 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna martie 2020 s-au înregistrat la hoteluri (16,5%), hosteluri (14,9%), vile turistice şi pensiuni turistice (fiecare cu câte 11,7%) şi moteluri (10,8%).
Conform datelor statistice, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2020 de 409.400, în scădere cu 50,1% faţă de luna martie 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 83,1%, respectiv 14,0% din numărul total de sosiri.
În ceea ce priveşte plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, acestea au fost în luna martie 2020 de 653.200, în scădere cu 55,6% comparativ cu luna martie 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,3% ,respectiv 31,8% din numărul total de plecări.
În primul trimestru din acest an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 1,762 milioane, în scădere cu 23,9% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019. Din numărul total de sosiri, în perioada analizată, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,0%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 16%.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,3% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Conform datelor INS, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele trei luni ale anului au totalizat 3,463 milioane, în scădere cu 22,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut.Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au fost de 17,6%.
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,0% din total turişti străini), iar dintre aceştia 70,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2020 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada menţionată a fost de 22,4% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 2,1 puncte procentuale faţă de perioada similară din anul precedent.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în trimestrul I s-au înregistrat la hoteluri (27,8%), hosteluri (18,3%), vile turistice (18,1%), pensiuni turistice (16,6%) şi bungalouri (16,5%).
Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (293.500), Braşov (247.900), Prahova (100.500), Cluj (86.400), Mureş (80.800), Bihor (74.800), Sibiu (69.900) şi Suceava (69.300), iar înnoptările turiştilor au consemnat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (527.600), Braşov (509.800), Prahova (221.900), Vâlcea (164.800), Bihor (161.400), Cluj (159.800), Mureş (157.600) şi Suceava (142.000).
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (29.500), Israel (26.900), Italia (25.800), Regatul Unit (17.800) şi Franţa (16.300).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă de 1,975 milioane, în scădere cu 11,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 76,5%, respectiv 21,3% din numărul total al sosirilor.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2020, de 4,024 milioane, în scădere cu 11,3% comparativ cu perioada similară din 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,3%, respectiv 32,1% din numărul total de plecări.
INS precizează că informaţiile prezentate surprind impactul crizei COVID-19 şi al măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020.
Potrivit INS, sosirea unui turist se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii de primire turistică cu funcţiune de cazare turistică, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi. În fiecare structură de primire turistică cu funcţiune de cazare turistică se socoteşte o singură sosire pe turist, indiferent de numărul de înnoptări rezultate din şederea sa neîntreruptă.
Înnoptarea este intervalul de 24 ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidenţa spaţiului de cazare turistică şi beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spaţiului ocupat, chiar dacă durata de şedere efectivă este inferioară intervalului menţionat.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică exprimă relaţia între capacitatea de cazare turistică în funcţiune şi utilizarea efectivă a acesteia de către turişti, într-o perioadă determinată.