Grupul MOL a raportat un pierdere netă de 152 de milioane de dolari, în T1

Grupul MOL a înregistrat, în primele trei luni ale anului, o pierdere netă de 152 de milioane de dolari, în timp ce cheltuielile de capital au fost reduse cu peste 25%, arată rezultatele financiare ale companiei, publicate joi.
Economica.net - joi, 07 mai 2020, 07:09
Grupul MOL a raportat un pierdere netă de 152 de milioane de dolari, în T1

Conform sursei citate, pierderea netă raportată în T1 din 2020 a fost înregistrată ca urmare a stocurilor mari şi pierderilor din cursul valutar, toate acestea ca un prim semnal al crizei generate de pandemia de COVID-19.

În schimb, operaţiunile de bază au funcţionat la un nivel solid până la jumătatea lunii martie, iar rezultatul operaţional CCS EBITDA s-a ridicat la valoarea de 622 milioane de dolari.

„Pandemia a început însă să afecteze grav toate liniile de business în ultimele 2-3 săptămâni ale lunii martie, iar situaţia s-a deteriorat în continuare în aprilie. Datorită mediului extern imprevizibil, ţintele orientative privind rezultatul EBITDA în 2020 au fost retrase, iar ţintele privind cheltuielile de capital au fost reduse cu peste 25%”, notează compania.

Pe segmentul Upstream, Grupul MOL a înregistrat, în intervalul analizat, un rezultat EBITDA în scădere la 185 de milioane de dolari, din cauza preţurilor extrem de scăzute ale petrolului de la începutul lunii martie.

De asemenea, producţia de petrol şi gaze s-a situat la 110.000 de barili echivalent petrol pe zi, în scădere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, ca rezultat al declinului natural al producţiei. În T1, MOL, în calitate de operator, a descoperit o rezervă de gaze într-un perimetru offshore din Norvegia, cu o estimare preliminară a resurselor care pot fi recuperate între 12 şi 71 milioane de barili.

La nivelul lunii aprilie, MOL a finalizat cu succes achiziţia unei participaţii a Chevron în Azerbaidjan, achiziţionând o participaţie de 9,57% în câmpul petrolier ACG şi o participaţie de 8,9% în gazoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan.

„Noile măsuri implementate în ceea ce priveşte costurile operaţionale şi de capital au condus la scăderea rapidă a nivelului la care costurile de producţie sunt acoperite în jurul unui preţ al petrolului de 25 USD pe baril. În Pakistan, perimetrul TAL înregistrează în acest moment o producţie la 50% din capacitate, în condiţiile închiderii de rafinării ca urmare a scăderii cererii. Preţul mediu al petrolului Brent a fost de aproximativ 18,5 USD pe baril în aprilie, mai puţin de jumătate din nivelul primului trimestru, iar preţul gazului natural a continuat să scadă, ceea ce înseamnă perspective în scădere pentru trimestrul al doilea”, se menţionează în comunicatul citat.

În ceea ce priveşte segmentul Downstream, în T1 rezultatul operaţional EBITDA CCS s-a dublat, până la 295 milioane de dolari. Pe parcursul lunii aprilie rafinăriile Grupului au funcţionat la 70-75% din capacitate, iar instalaţiile de cracare cu abur la 90% din capacitate. În plus, marja de rafinare s-a situat la 9 dolari pe baril în aprilie, dar a scăzut recent, în timp ce marja în segmentul petrochimic a fost de 500 – 600 de euro/tonă, de la jumătatea lunii martie.

Segmentul Consumer Services a consemnat, în primul trimestru al anului, un rezultat EBITDA mai mare cu 4% în forinţi, dar în schimb a stagnat la 88 milioane, exprimat în dolari.

Datele actualizate pentru luna aprilie arată că vânzările de carburant au scăzut cu aproximativ 35 – 40%, la nivelul întregii reţele, dar recent au început să-şi revină treptat. Marja pe vânzările de produse non-carburant a scăzut iniţial, dar vânzările de produse alimentare s-au îmbunătăţit în ultimele săptămâni, iar gama de produse a fost diversificată.

Pe de altă parte, vânzările non-fuel din ultima perioadă sunt cu 10 – 20% sub nivelul din 2019.

Potrivit companiei, segmentul Gas Midstream a consemnat, în T1, un rezultat EBITDA cu 9% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, la 71 milioane de dolari, fiind susţinut de creşterea volumelor şi scăderea cheltuielilor operaţionale. În aceeaşi categorie, volumele transportate intern cu fost constante, în timp ce exporturile au crescut cu 39%, în T1. Scăderi au fost înregistrate în cazul cheltuielilor operaţionale, ca urmare a costului mai mic al consumului tehnologic, „în linie cu preţurile de achiziţie în scădere”.

Grupul MOL, companie de petrol şi gaze internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta (Ungaria), are operaţiuni în peste 40 de ţări, 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi mai mult de 100 de ani de experienţă în industrie. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în opt ţări, iar cele de explorare în 13 ţări.

Compania controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia, precum şi o reţea de aproximativ 1.900 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est, dintre care 232 în Romania.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...