Noul coronavirus: Nu există o eficacitate dovedită a hidroxiclorochinei asupra bolnavilor de COVID-19 – studiu

Administrarea de hidroxiclorochină, un medicament antimalaric, nu a ameliorat şi nici nu a înrăutăţit într-o manieră semnificativă starea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus şi care prezintă forme grave ale bolii, potrivit unui studiu publicat joi şi realizat în două spitale newyorkeze, informează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - vin, 08 mai 2020, 06:57
Noul coronavirus: Nu există o eficacitate dovedită a hidroxiclorochinei asupra bolnavilor de COVID-19 - studiu

„Riscul de intubare sau de deces nu a fost semnificativ mai mare sau mai mic în rândul pacienţilor care au primit hidroxiclorochină, în comparaţie cu cei care nu au primit niciun tratament”, au precizat autorii acestui studiu, publicat în New England Journal of Medicine, potrivit Agerpres.

Finanţat de National Institutes of Health (NIH), acest studiu de observare a fost realizat pe bolnavi de COVID-19 internaţi în secţiile de urgenţe de la New York Presbyterian Hospital şi Columbia University Irving Medical Center.

  • 811 pacienţi au primit două doze de 600 mg de hidroxiclorochină în prima zi, apoi doze de 400 mg din acelaşi medicament în fiecare zi, timp de patru zile.
  • 565 de bolnavi nu au primit acest medicament.

Studiul „nu ar trebui folosit pentru a elimina” potenţialele beneficii sau riscuri care pot fi aduse de un tratament pe bază de hidroxiclorochină, au precizat autorii săi.

„Totuşi, rezultatele noastre nu susţin folosirea hidroxiclorochinei pentru moment, în afara studiilor clinice randomizate (repartizarea pacienţilor se face prin tragere la sorţi, n.r.), realizate pentru a-i demonstra eficacitatea”, au adăugat ei.

Donald Trump a promovat cu regularitate utilizarea hidroxiclorochinei ca tratament pentru bolnavii de coronavirus.

Hidroxiclorochina şi clorochina sunt folosite de mulţi ani pentru a trata malaria, anumite boli autoimune – precum lupus – şi poliartrita reumatoidă.

Autorităţile sanitare canadiene şi americane au emis totuşi la sfârşitul lunii aprilie un avertisment împotriva folosirii în afara studiilor clinice supervizate a acestor două medicamente ca modalitate de a preveni infectarea cu noul coronavirus sau pentru tratarea acestuia.

Food and Drug Administration (FDA) a autorizat în regim de urgenţă săptămâna trecută folosirea antiviralului experimental Remdesivir. Un amplu studiu american a ajuns la concluzia că acest medicament scurtează cu mai multe zile perioada de însănătoşire a pacienţilor diagnosticaţi cu cele mai grave forme de COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...