BCR lansează ghidul practic IMM Invest pentru antreprenorii care vor să acceseze finanţările garantate

Banca Comercială Română lansează ghidul practic IMM Invest care conţine toate informaţiile necesare celor care vor să acceseze finanţările garantate de stat prin intermediul acestui program, a anunţat vineri banca.
Economica.net - vin, 08 mai 2020, 07:25
BCR lansează ghidul practic IMM Invest pentru antreprenorii care vor să acceseze finanţările garantate

În cadrul programului, BCR are un plafon maxim de 3,4 miliarde de lei, astfel că valoarea totală a finanţărilor totale acordate de bancă prin intermediul IMM Invest poate ajunge la 4 miliarde de lei.

Prin lansarea ghidului, BCR îşi propune să îi sprijine pe antreprenorii afectaţi de contextul actual, prin acordarea de consiliere şi informaţii care să îi ajute să treacă peste situaţia economică dificilă. Cu acelaşi scop, BCR a lansat în luna aprilie, în cadrul programului de educaţie antreprenorială Şcoala de Business, modulul de educaţie financiară Soluţii inteligente pentru antreprenori pe timp de criză, cu sfaturi din partea specialiştilor despre cum pot afacerile să optimizeze fluxul de numerar, dar şi ce ajutor pot primi din partea statului în astfel de situaţii.

Informaţiile despre IMM Invest vor fi disponibile începând cu 11 mai şi pe platforma www.bcrscoaladebusiness.ro, care a ajuns la 6.000 de utilizatori.

„Suntem o bancă solidă, disciplinată şi flexibilă, care a ieşit mai puternică din crizele economice din trecut. Pentru că ne preocupă sănătatea financiară a clienţilor noştri, vrem să le împrumutăm cât mai mult din rezilienţa noastră prin soluţiile pe care le oferim pentru a-i ajuta să treacă peste această perioadă dificilă. Ne-am luat angajamentul ca toţi antreprenorii care vor solicita o finanţare vor primi răspuns şi îndrumare din partea echipei BCR, indiferent dacă vor primi sau nu credit. Fabricat şi creat în România nu mai trebuie să fie doar un slogan de vânzări, este o necesitate critică pentru revenirea din criză”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, scrie Agerpres.

Ghidul IMM Invest, care poate fi accesat gratuit pe site-ul BCR www.bcr.ro/imm-invest, oferă informaţii despre: cum poate fi accesată finanţarea prin programul IMM Invest; ce paşi trebuie urmaţi pentru primirea finanţării; ce produse pot fi accesate; care sunt criteriile de eligibilitate; ce documente sunt necesare.

Programul IMM Invest permite afacerilor mici şi mijlocii afectate de criza COVID-19 să îşi asigure lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea de credite/linii de credit garantate de către statul român prin intermediul Fondului Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

BCR menţionează că o companie poate beneficia atât de credite de investiţii, cât şi de credite de capital de lucru, în limita valorii maxime cumulate de 10 milioane de lei, cu respectarea limitărilor de valoare aferente fiecărei categorii de produs. Comisionul de risc şi comisionul de administrare a Fondului (pe toata perioada de creditare) şi a dobânzilor calculate până la data de 31 decembrie 2020 este subvenţionat integral de stat. 

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...