Testarea gratuită COVID-19 pentru 11.000 de bucureşteni – pe ordinea de zi a şedinţei CGMB

Consiliul General al Capitalei se întruneşte în şedinţă luni, de la ora 11,00, pe ordinea de zi figurând nouă proiecte de hotărâre care vizează: decontarea a 11.000 de teste PCR pentru bucureşteni, depunerea unor cereri de finanţare pentru dotarea spitalelor, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 04:19
Testarea gratuită COVID-19 pentru 11.000 de bucureşteni - pe ordinea de zi a şedinţei CGMB

Vor fi supuse dezbaterii următoarele proiecte:

* Cetăţenii din Bucureşti care solicită participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2, ar urma să beneficieze de un sprijin financiar în valoare de 200 de lei. Beneficiari vor fi cetăţenii municipiului Bucureşti care vor solicita, în mod voluntar, înscrierea în cadrul proiectului şi nu se află în categoriile definiţiilor de caz, astfel cum sunt stabilite prin Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică din România. În termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii, ASSMB va elabora regulamentul privind implementarea proiectului.

Proiectul se va derula pe parcursul anului 2020 şi se va adresa unui număr de 11.000 de beneficiari. Bugetul alocat este de 2.233.000 lei, dintre care 2.200.000 lei reprezintă sprijinul financiar acordat, 30.000 lei – realizarea unei aplicaţii online de înscriere în cadrul proiectului şi 3.000 de lei – hosting aplicaţie online.

Primarul general, Gabriela Firea, a subliniat că proiectul vizează decontarea testării PCR, „cu teste normale, deci precise, nu cele rapide”, în primă fază, pentru 11.000 de bucureşteni care se înscriu voluntar, precum şi tuturor clinicilor de stat sau/şi private care intră în programul iniţiat de PMB prin ASSMB.

* Bugetul Capitalei urmează să fie suplimentat cu 8,1 milioane lei, ajungând la 6.963.221.000 lei. Dintre aceştia: 639.000 lei ar urma să se ducă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, iar 7,4 milioane lei la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale. Este vorba despre includerea în bugetul Municipiului Bucureşti a sumelor aprobate prin HG 329 din 23 aprilie privind suplimentarea bugetelor locale pentru acoperirea unor cheltuieli pentru personalul din servicii sociale aflat în izolare preventivă la locul de muncă, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. Este vorba, de asemenea, despre cheltuieli pentru carantină şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

* Consilierii generali urmează să se pronunţe şi în privinţa a şase proiecte de hotărâre care vizează depunerea unor cereri de finanţare în vederea dotării a patru spitale cu echipamente medicale şi de protecţie, dar şi a centrelor sociale rezidenţiale pentru categorii vulnerabile. Astfel, patru unităţi medicale ar urma să depună proiectul Stop-COVID, în parteneriat cu Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Este vorba despre: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu”.

De asemenea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti ar urma să depună proiectul „Protejaţi împotriva COVID”, în vederea dotării centrelor sociale rezidenţiale pentru categorii vulnerabile cu echipamente de protecţie.

* Municipiul Bucureşti, prin Proedus, ar putea încheia un acord de cooperare cu Asociaţia Culturală „Ludmila Vidraşcu”, în vederea asigurării de abonamente lunare pe platforma bucuresti.citeste.ro, în limita sumei de 3.493.000 lei cu TVA inclus. Astfel, Proedus va trebui să susţină financiar abonamente lunare pentru utilizatorii valizi, pe platforma respectivă, în limita sumei de 499.000 lei cu TVA inclus/lună pentru maximum 20.000 de abonamente, timp de şapte luni. Proedus va achita contravaloarea unor abonamente ce furnizează lectură online, în limita 24,95 lei cu TVA inclus/abonament/lună în următoarele condiţii: beneficiarii sunt elevi sau cadre didactice din Bucureşti; decontul se va efectua doar pentru utilizatorii activi ai platformei www.hubproedus.ro care au accesat cel puţin două cărţi online în luna respectivă.

Asociaţia susţine că platforma va pune la dispoziţia elevilor 1.000 de titluri de carte cu un total de 300.000 de pagini, în toate formatele electronice: ebook, audiobook, videobook, teste interactive. Materialele vor putea fi accesate de la calculator, tabletă sau telefon acoperind domeniile educaţionale ale învăţământului, de la nivelul preşcolar, până la liceu, dar având şi conţinut complementar extracurricular.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de intrare în faliment și că a obținut o nouă finanțare de 100 de milioane......
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...