Vânzările magazinelor online au scăzut cu 50% în martie, dar au început să recupereze din pierderi în aprilie

Studiul ”COVID-19 și fashion e-commerce”, care compară perioada 1-30 martie 2020 cu luna anterioară, realizat de Glami,  relevă o scădere cu 50% a vânzărilor, comparativ cu sfârșitul lunii februarie. Însă, în ciuda scăderilor inițiale, vânzările începuseră să crească foarte repede după o săptămână de la declararea stării de urgență. Datele acumulate pentru perioada de sfârșit a lunii martie și începutul lunii aprilie arată creșteri cu 50% ale vânzărilor, comparativ cu sfârșitul lunii februarie, lucru care poate fi atribuit perioadei Sărbătorilor de Paști și reducerilor de primăvară.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 08:54
Vânzările magazinelor online au scăzut cu 50% în martie, dar au început să recupereze din pierderi în aprilie

În strânsă legătură cu acest fenomen, anumite categorii de produse au înregistrat creșteri notabile ale vânzărilor, în perioada 16 martie – 19 aprilie, și anume: halate de baie (1600%), flip-flops (533%), papuci de casă (313%), îmbrăcăminte pentru copii (296%) și lenjerie de noapte (187%).

Ca urmare a instituirii stării de urgență în România, primele consecințe raportate de către magazinele online au fost scăderi ale vânzărilor (raportate de 80% dintre magazinele online), o scădere în trafic (33%), probleme cu aprovizionarea (23%) și livrarea comenzilor (20%).

Ca atare, magazinele online au luat câteva măsuri de prevenție pentru a-și menține afacerile pe linia de plutire: reducerea costurilor de marketing (67%) și a colaborărilor externe (33%), tăieri salariale (40%) și concedieri (13%). Au fost însă și companii care au introdus noi linii de producție (23%), s-au focusat pe canale noi de marketing (20%) și care s-au reorientat din offline în online (20%).

Magazinele online au simțit nevoia clienților de a crește oferta produselor mai ieftine (47% dintre respondenți), de a oferi transparență legat de măsurile de siguranță luate în pregătirea și livrarea comenzilor (20%), precum și a metodelor de plată (17%).

Magazinele online participante la studiu au încercat să aplatizeze impactul negativ adus de pandemia de COVID-19 prin implementarea unor campanii noi de reducere, campanii care nu erau incluse în planurile de marketing și vânzări inițiale (53%) pe 2020 și, în același timp, să comunice în mod transparent măsurile luate pentru livrarea în condiții de siguranță (60%), livrarea gratuită (50%) și într-un timp adecvat (20%).

În ciuda acestui impact negativ asupra strategiei pentru semestrul al doilea, magazinele online locale văd o oportunitate chiar și în aceste vremuri: 53% dintre ele afirmă că se pregătesc pentru măsuri necesare depășirii acestei perioade, iar 23% dintre magazine consideră că acest context le oferă posibilitatea de a-și ajusta strategia de business și de a implementa strategii noi.

13% dintre magazinele online consideră că virusul nu este o amenințare la adresa industriei de fashion și că aceste scăderi în vânzări vor fi urmate de creșteri substanțiale, pe măsură ce clienții vor începe să cheltuie mai mult.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...