Întâlnire cu uşile închise între Cătălin Baba şi conducerea UMF Târgu Mureş

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, însoţit de secretarul de stat Kiraly Andras, a ajuns, marţi seară, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde a participat la o discuţie cu reprezentanţi din conducerea universităţii, întâlnirea desfăşurându-se cu uşile închise.
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 21:47

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, însoţit de secretarul de stat Kiraly Andras, a ajuns, marţi seară în jurul orei 19.00, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, la intrarea în instituţie studenţii afişând bannere pe care scria în limbile română, maghiară şi engleză: „Nu vrem implicarea politicului în autonomia universitară”, potrivit Mediafax.

Cei doi oficiali de la Ministerul Educaţiei s-au întâlnit cu reprezentanţi din conducerea universităţii – rectorul Constantin Copotoiu, rectorul nou ales, Leonard Azamfirei, fostul preşedinte al Ligii Studenţilor, Pavel Mihai, în prezent membru în Senatul UMF Târgu Mureş, prodecanul Facultăţii de Medicină, Szabo Bela, şi profesorul Szilagy Tibor, fost membru al Senatului UMF.

Întâlnirea s-a desfăşurat cu uşile închise. Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a refuzat să facă declaraţii presei, spunând doar că întâlnirea abordează subiecte „academice” şi va mai dura probabil câteva ore. Niciunul dintre participanţii la întâlnire nu a dorit să facă declaraţii de presă.

Aproximativ o sută de studenţi ai UMF Târgu Mureş au început, marţi, în faţa sediului universităţii, strângerea de semnături în semn de protest faţă de „implicarea politicului” în activitatea instituţiei, ei cerând respectarea autonomiei universitare şi nesepararea învăţământului pe criterii etnice.

Studenţii s-au adunat în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, având banderole albe şi albastre pe braţ, în semn de protest faţă de „implicarea politicului” în activitatea universitară.

Acţiunea de protest a durat aproximativ o oră, la un moment dat, studenţii prezenţi în faţa Universităţii strigând „Uniţi ca naţiune – uniţi ca facultate”, „Jos politica din facultate” şi „Fără separare”.

Lista cu semnături va fi înaintată Preşedinţiei, Guvernului, parlamentarilor şi europarlamentarilor, declara preşedintele Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, Dan Zolo

Potrivit acestuia, situaţia actuală de la UMF Târgu Mureş afectează prestigiul instituţiei, care este recunoscută şi pe plan internaţional, iar separarea învăţământului pe criterii etnice ar avea ca efect locuri mai puţine, şi bugetate şi cu taxă, pe viitor, ceea ce însemnă o îngrădire a învăţământului medical.

Alegerile la UMF Târgu Mureş au avut loc săptămâna trecută şi erau programate să se desfăşoare în două tururi de scrutin, dar s-au încheiat după primul tur, ca urmare a întrunirii opţiunilor a peste două treimi din numărul celor cu drept de vot. Astfel, profesorul universitar doctor Leonard Azamfirei, care a deţinut funcţia de decan la Facultatea de Medicină, a fost ales rector al UMF.

Aceste alegeri trebuie validate de Ministerul Educaţiei, care a transmis, cu o zi înainte de primul tur, o solicitare verbală şi apoi una prin fax de a se amâna alegerile, respinsă însă de Senatul Universităţii.

O comisie de la Ministerul Educaţiei a fost prezentă şi vineri la UMF Târgu Mureş. Reprezentanţii comisiei au refuzat să facă orice fel de declaraţii, arătând că nu au mandat să discute cu presa.

Vicepremierul Marko Bela afirma, sâmbătă, că alegerile de la UMF, în urma cărora a fost desemnat un nou rector – Leonard Azamfirei, nu au fost recunoscute de Ministerul Educaţiei, spunând că intenţionează să iasă din Guvern dacă Legea Educaţiei nu e respectată la UMF.

El declara că Legea Educaţiei, care prevede, printre altele, „anumite schimbări la universităţile multiculturale, şi anume obligaţia transferului dreptului de decizie către cadrele didactice maghiare, în cazul învăţământului în limba maghiară”, nu poate fi aplicată selectiv.

Nu se respectă această dispoziţie la UMF Târgu Mureş. (…) Din anumite considerente naţionaliste se pun piedici în faţa aplicării unei dispoziţii privind învăţământul în limba maternă. Am afirmat şi reafirm că nu pot accepta o astfel de situaţie. Ori respectăm legea ca atare, inclusiv dispoziţiile eventual mai delicate privind relaţiile interetnice, ori nu putem merge mai departe. Îmi menţin această părere. Eu nu pot să îmi asum o răspundere destul de mare într-un Guvern şi într-o coaliţie care nu reuşeşte să impună legea. Odată şi odată trebuie să ajungă şi România la un moment când legile sunt aplicate şi respectate. Cui nu îi place, să încerce să o schimbe (legea – n.r.)”, spunea Marko Bela.

Întrebat din ce cauză n-au fost recunoscute alegerile de la UMF Târgu Mureş, Marko spunea că universitatea nu are în acest moment o Cartă recunoscută de minister.

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a cerut în instanţă recunoaşterea Cartei aşa cum a fost adoptată de Senatul UMF, considerând că aceasta a fost adoptată tacit, după trecerea termenului de 30 de zile în care Ministerul Educaţiei putea transmite observaţii.

Consilierul juridic al UMF Târgu Mureş, Manuela Salagean, susţinea că dosarul referitor la alegerea noului rector urma să fie înregistrat abia luni la Ministerul Educaţiei, astfel că nu ştie de unde are Marko Bela informaţia potrivit căreia aceste alegeri nu au fost recunoscute.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare sunt subutilizate de firme si asta ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...