O parte din echipa Uber Eats, inclusiv directorul de vânzări, se alatură platformei de livrări Tazz by eMAG

Retailerul eMAG a anunțat că va prelua o parte din echipa Uber Eats, inclusiv directorul de vânzări, pentru Tazz by eMAG, propria platformă de livrări, cu scopul de a dezvolta rețeaua de restaurante locale partenere și piața din București. Uber Eats și-a anunțat retragerea săptămâna trecută de pe mai multe piețe, inclusiv din România.
Lidia Neagu - joi, 14 mai 2020, 06:48
O parte din echipa Uber Eats, inclusiv directorul de vânzări, se alatură platformei de livrări Tazz by eMAG

„Vrem să dezvoltăm accelerat business-ul Tazz by eMAG, astfel că îi aducem alături de noi pe cei mai buni, care au expertiza și înțelegerea mediului volatil în care operăm, pentru a ne ajuta să atingem acest obiectiv. Dorim să le putem oferi în continuare clienților care comandau până acum pe Uber Eats un loc unde să găsească produsele lor favorite, atfel că așteptăm să ni se alăture cât mai multe dintre restaurantele partenere ale Uber Eats. Cererea de înrolare pe platformă a restaurantelor din București este deja foarte mare”, a spus Alin Șerban, CEO Tazz by eMAG.

„Am primit cu mare bucurie propunerea Tazz by eMAG, un start-up românesc cu evoluție rapidă, pe care îl urmăream și admiram deja pentru profesionalismul și dinamismul său. Sunt nerăbdător să încep un capitol nou și să continui alături de Tazz by eMAG să ofer consultanță restaurantelor românești pentru a le susține să fie în pas cu evoluția vremurilor”, a spus Cătălin Gealapu, director de vânzări.

Cătălin Gealapu, 34 de ani, vine la Tazz by eMAG după o experiență solidă în zona de livrare de mâncare, fiind recunoscut în piață pentru parteneriatele solide pe care le-a dezvoltat cu restaurantele locale.

Oferta Tazz by eMAG este în continuă expansiune. McDonald’s se alătură astfel ofertei din București, după prezența pe platformă în Timișoara, Cluj- Napoca, Arad, Brăila, Oradea, Iași, Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, Constanța, Deva, Ploiești, Sibiu.

Până la finalul lunii iulie, Tazz by eMAG urmărește să mai atragă încă 300 de restaurante în București.

Printre partenerii din afara restaurantelor prezente pe Tazz by eMAG se numără eMAG, Mega Image, Sensiblu si Dr.Max, dm (drogerie markt).

În ultima lună, pe fondul pandemiei COVID-19, comenzile la Tazz by EMAG au fost de patru ori mai mari. Cea mai mare comandă a fost în valoare de 5.699 de lei.

Tazz by eMAG este platforma de livrare ultra rapidă, în 60 de minute, pentru mâncare gătită din restaurante, produse alimentare, bunuri de larg consum și produse diponibile în showroom-urile eMAG. 

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...