Orban: Adoptăm OUG privind măsurile de trecere de la starea de urgenţă la starea de alertă

Guvernul va adopta, joi, o ordonanţă de urgenţă care reglementează măsurile pentru trecerea la starea de alertă de la starea de urgenţă instituită ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus şi care încetează pe 15 mai, scrie Agerpres. 
Economica.net - joi, 14 mai 2020, 08:37
Orban: Adoptăm OUG privind măsurile de trecere de la starea de urgenţă la starea de alertă
„Astăzi va trebui să adoptăm actul normativ, ordonanţa de urgenţă, prin care să reglementăm toate măsurile necesare pentru trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, în special acele măsuri care vizează drepturi ale cetăţenilor, facilităţi pe care le-am acordat în perioada stării de urgenţă şi pe care le vom prelungi şi dincolo de starea de urgenţă. Va trebui să reglementăm toate măsurile necesare în domeniul sănătăţii, în domeniul educaţiei, astfel încât să putem face faţă provocărilor care categoric vor fi extrem de importante, mai ales în ceea ce priveşte organizarea examenelor şi a activităţii pe toată perioada stării de alertă”, a declarat premierul Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern de joi.

În acest sens, vicepremierul Raluca Turcan a anunţat introducerea pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei a unei ordonanţe privind prelungirea până la începutul luni iunie a unor măsuri de sprijin pentru persoane şi companii luate în perioada stării de urgenţă pe unele domenii restricţionate, în paralel cu măsurile de relansare economică.

„Trebuie să ţinem cont de decizia CCR, modificarea nu trebuie să afecteze drepturi şi libertăţi, pentru că drepturile şi libertăţile pot fi afectate temporar doar prin lege şi Parlamentul a adoptat legea care va intra în vigoare luni”, a adăugat Orban. 

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...