Reguli noi pentru diaspora care se întoarce în țară, în perioada stării de urgență

Cetățenii români din străinătate care se întorc în țară după declararea stării de alertă pot să nu mai intre în carantină sau izolare dacă arată un certificat medical care să ateste că nu au COVD-19.
Economica.net - joi, 14 mai 2020, 11:18
Reguli noi pentru diaspora care se întoarce în țară, în perioada stării de urgență

Prevederea apare într-un articol al legii votate de Parllament referitoare la măsurile care se iau pe perioada stării de alertă. Iată articolul relevant:

“Pe durata stării de alertă, sunt scutiți de obligația de autoizolare/carantină instituționalizată cetățenii români care prezintă la intrarea în România un certificat emis de o unitate medicală, care să ateste un rezultat negativ privind infectarea cu Covid -19. Certificatul trebuie prezentat în original, însoțit de o traducere în limba română, cu excepția certificatelor emise în Republica Moldova, și să fie emis cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul României”.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...