Ryanair a anunțat că a concediat primii 250 de salariați din cei 3.000 pe care-i are în plan să-i dea afară

Compania aeriană Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a anunțat astăzi că a redus cu 250 de posturi schema de personal la sediile sale din Dublin, Stansted (Londra), Madrid și Wroclaw (Polonia), folosind mai multe seturi de măsuri, printre acestea numărându-se neprelungirea contractelor pe perioadă determinată, demisia sau concedierea.
Economica.net - vin, 15 mai 2020, 14:09
Ryanair a anunțat că a concediat primii 250 de salariați din cei 3.000 pe care-i are în plan să-i dea afară

Tuturor acestor oameni, compania nu le va mai cere să să întoarcă la muncă din 1 iulie, când operatorul își va relua 40% dintre zborurile programate. Aceste concedieri au fost cauzate de scăderea drastică a numărului de curse la începutul anului 2020.

Ryanair Airlines va efectua mai puțin de 1% din zborurile pe care le-a avea programate în aprilie, mai și iunie. În această săptămâna, compania irlandeză a anunțat că mai puțin de 40% dintre cursele programate inițial vor fi reluate începând cu iulie 2020. Pentru perioada martie 2020 – martie 2021, Ryanair se așteaptă să transporte sub 100 de milioane de pasageri, cu 35% mai puțini față de ținta sa de afaceri, de 155 de milioane de călători.

“Această este o perioada foarte grea pentru Ryanair, pentru echipajele noastre și echipele de suport din sediile din Dublin, Stansted, Madrid și Wroclaw. În timp ce programăm să redeschidem sediile în 1 iulie 2020, nu vom mai avea nevoie de același număr de oameni în echipele de suport când vom transporta mai puțin de 100 de milioane de pasageri în loc de 155 de milioane cât bugetasem”, a declarat directorul de resurse umane al Ryanair, Darrell Hughes.

„Din nefericire, avem acum un mic număr de concedieri la birourile noastre din  Dublin, Stansted, Madrid și Wroclaw, pentru a redimensiona echipele de suport pentru un an în care vom transporta mai puțin de 100 de milioane de călători din cauza crizei Covid-19. Aceste reduceri de persoanl au fost comunicate individual fiecărui membru al acestor echipe, și nu se vor mai întoarce la lucru de la 1 iulie. Vom continuă să ne întâlnim cu sindicatele piloților și membrilor de echipaj din  toată Europa pentru a finaliza reducerea de personal cu 3.000 de posturi, și reducerea de salarii cu 20%, în condițiile în care vom efectua doar 40% din zborurile programate. Ryanair se confruntă de asemenea cu o concurență foarte dură din partea companiilor aeriene naționale, care au primit 30 de miliarde de euro ajutoare ilegale de stat din partea guvernelor lor, și care vor fi în stare să reducă mult prețurile în următorii anii în urmă beneficiilor acestor ajutoare ilegale. Următoarele anunțuri privind concedierile în rândul personalului de zbor și reducerile de salarii vor fi făcute până la sfârșitul lunii mai în funcție de viitoarele restricții sau ridicări de restricții”, a mai precizat Hughes.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...