Ministrul Transporturilor: Până la finele anului, putem să începem lucrările pe încă 80 de kilometri de autostradă

În primele patru luni ale anului au fost deschise șantiere însumând 70 de kilometri de șosea rapidă iar până la finele anului vor mai începe lucrările pe încă 80 de kilometri, a declarat marți ministrul Transporturilor Lucian Bode în cadrul unei emisiuni TV. De asemenea, în perioada următorare vor fi semnate contractele pentru unele loturi din Autostrada Transilvania, Autostrada de Centură București Nord, Autostrada Sibiu - Pitești tronson 4 și Drumul Expres Craiova - Pitești tronsoanele 3 și 4, potrivit șefului Transporturilor.
Anemona Andone - mar, 19 mai 2020, 19:02
Ministrul Transporturilor: Până la finele anului, putem să începem lucrările pe încă 80 de kilometri de autostradă

„Lucrările, șantierele nu s-au oprit. Avem 164 de kilometri de șantiere deschise, autostrăzi și drumuri expres. Dintre acestea, aproape 70 de kilometri au fost șantiere deschise în primele patru luni. A început Sibiu – Pitești, tronsonul 1, VO Timișoara Sud, Centura DN2-A2,  Drum Expres Craiova-Pitești tronsonul 1”, a spus ministrul Transporturilor în cadrul unei emisiuni de la B1 TV.

Acesta a estimat că, până la sfârșitul anului, vor putea începe lucrările pe încă 80 de kilometri, dintre care 52 de kilometri pe Autostrada de Centură București Sud.

„De asemenea, Autostrada Transilvania are cel puțin două tronsoane , Zimbor – Poarta Sălajului și Nușfalău – Suplacu de Barcău unde vom anunța câștigătorul în maxim 2-3 săptămâni iar dacă nu vor fi contestații vom semna contractele”, a detaliat ministrul Transporturilor.

În plus, în luna iunie, pe lângă loturile din Autostrada Transilvania, dacă nu vor fi contestații, pot fi semnate contractele de proiectare și execuție pentru tronsoanele 3 și 4 din Drumul Expres Craiova – Pitești, potrivit lui Lucian Bode.

El a adăugat că lotul spre Ungaria, Biharia – Borș, „va fi finalizat în luna iulie, cei șase kilometri”. 

Tot în perioada următoarea ar putea fi semnate contractele pentru cele patru tronsoane din Autostrada de Centură București Nord, pentru centurile de la Galați, Zalău, Târgu Mureș și bineînțeles pentru Autostrada Sibiu – Pitești, tronsonul 4, potrivit lui Lucian Bode.

Oficialul de la Transporturi și-a exprimat speranța că a trecut perioada contestatarilor de meserie, astfel încât aceste contracte să fie semnate cât mai rapid,

Întrebat dacă se mai face sau nu autostradă pe Valea Prahovei, șeful Transporturilor a răspuns: „în acest an vă garantez că vom lansa licitația pentru primul tronson din Comarnic – Brașov, și mă refer la cei șapte kilometri din Centura Comarnicului”.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...