Şeful programului NASA pentru misiuni cu echipaj uman a demisionat înaintea unei lansări de pe sol american

Directorul programului pentru misiuni cu echipaj uman din cadrul NASA, Doug Loverro, a demisionat, potrivit unui document intern adus marţi la cunoştinţă angajaţilor agenţiei, cu doar o săptămână înaintea unei misiuni programate care ar urma să trimită doi astronauţi în spaţiu de pe solul american pentru prima dată după anul 2011, informează Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 20 mai 2020, 05:57
Şeful programului NASA pentru misiuni cu echipaj uman a demisionat înaintea unei lansări de pe sol american

Demisia pune capăt scurtei misiuni a lui Loverro în cadrul agenţiei, care a avut drept obiectiv supervizarea viitoarelor lansări ale astronauţilor şi trimiterea unor misiuni cu echipaj uman pe Lună până în 2024.

”Administratorul asociat al programului pentru misiuni cu echipaj uman, Doug Loverro, a demisionat din funcţie începând cu data de 18 mai”, se mai precizează în înştiinţarea trimisă marţi angajaţilor şi consultată de Reuters.

Potrivit aceluiaşi document, Ken Bowersox, administrator asociat adjunct şi fost astronaut, va prelua funcţia lui Loverro până când va fi numit un înlocuitor permanent, potrivit Agerpres. 

Purtătorul de cuvânt al NASA nu a vrut să ofere detalii suplimentare.

Într-un e-mail trimis colegilor şi consultat de Reuters, Loverro a precizat că plecarea sa are la bază ”efectele acţiunilor personale”, menţionând, fără să ofere prea multe explicaţii, ”riscurile” pe care le-a luat pentru a respecta termenul limită al agenţiei americane de a trimite misiuni cu echipaj uman pe Lună până în 2024.

”Este clar că am făcut o greşeală în acea alegere şi sunt singurul care trebuie să suporte consecinţele”, a adăugat el, potrivit Agerpres. 

Doug Loverro a preluat funcţia în octombrie anul trecut pentru a conduce eforturile NASA de a trimite din nou misiuni cu echipaj uman pe Lună până în 2024, în carul unui calendar accelerat stabilit de administraţia Trump în 2019. 

Te-ar mai putea interesa și
BCE va continua să reducă dobânzile
BCE va continua să reducă dobânzile
Banca Centrală Europeană va continua să reducă dobânzile pe măsură ce inflaţia încetineşte şi atenţia gardienilor euro se îndreaptă spre creşterea economică fragilă, a declarat......
Curtea de Conturi Europeană: Consumatorii din UE sunt bombardaţi cu tot mai multe menţiuni, logouri, sloganuri, etichete şi nutri-scoruri care pot fi nu numai confuze, ci şi înşelătoare
Curtea de Conturi Europeană: Consumatorii din UE sunt bombardaţi cu tot mai multe menţiuni, logouri, sloganuri, etichete ...
Consumatorii se pot pierde uşor în labirintul informaţiilor de pe etichetele alimentelor, care ar trebui să ajute oamenii ...
5 semne că a venit timpul să vă renovați apartamentul
5 semne că a venit timpul să vă renovați apartamentul
Există câteva semne clare care indică faptul că a sosit momentul să vă renovați apartamentul. Observându-le, puteți ...
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Divizia Renewable EPC by Allview semnează un contract de anvergură în valoare de aproximativ 24,6 milioane de euro, pentru ...