Sibiu: Pentru prima dată de la începerea pandemiei, pasageri din străinătate vor sosi cu avionul, miercuri, pe aeroport

Cinci pasageri din Germania vor sosi cu avionul, miercuri la amiază, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, aceştia fiind primii călători care ajung în oraş cu transport aerian, de la începutul pandemiei şi până în prezent, potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Agerpres.
Economica.net - mie, 20 mai 2020, 08:25
Sibiu: Pentru prima dată de la începerea pandemiei, pasageri din străinătate vor sosi cu avionul, miercuri, pe aeroport

„Este programat un zbor charter privat în cursul zilei de astăzi (miercuri n.r.), cu cinci pasageri. Aterizează la ora 12,00”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu (AIS), Alexandra Păcurar.

Potrivit acesteia, cei cinci pasageri ai cursei private nu sunt muncitori sezonieri plecaţi la muncă în Germania. Tot miercuri, un alt zbor charter este programat spre Karlsruhe (Germania), cu compania WizzAir, de la ora 15,00.

Peste 3.000 de muncitori sezonieri români au plecat spre Germania şi Austria în aprilie şi mai, cu avioane care au decolat de pe aeroportul din Sibiu, potrivit directorului AIS, Marius Gîrdea.

Cursele comerciale cu companii aeriene care operează pe AIS sunt programate începând din 1 iunie, potrivit site-ului aeroportului sibian. 

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...