Nelu Tătaru: S-a aprobat programul cu măști de protecție pentru persoanele defavorizate. 50 de măști de persoană pentru două luni

Guvernul Ludovic Orban a aprobat în ședința de joi programul privind acordarea gratuită de măști de protecție persoanelor din categoriile defavorizate, potrivit ministrului Sănătății Nelu Tătaru. Acesta a menționat că de acest program vor beneficia 2,3 milioane de persoane.
Economica.net - joi, 21 mai 2020, 18:02
Nelu Tătaru: S-a aprobat programul cu măști de protecție pentru persoanele defavorizate. 50 de măști de persoană pentru două luni

„În urma modificării în Parlament a Hotărârii de Guvern privind starea de alertă, am adoptat astăzi în ședința de Guvern o Ordonanță de Urgență privind acordarea de către Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică, autorităților locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate”, a spus ministrul Sănătății la finalul ședinței Executivului.

Astfel, potrivit lui, a fost aprobat un program pentru măști de protecție de care vor beneficia 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate: persoanele din familiile beneficiare de ajutor social, persoanele din familiile beneficiare de alocații pentru susținerea familiei, pensionarii ale căror drepturi sunt de 704 lei inclusiv, persoane încadrate în grad de handicap.

„Se acordă 50 de măști pentru fiecare persoană din categoriile menționate, pentru două luni”, a precizat Tătaru.

Potrivit lui, tot în ședința de joi „s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu 230 de milioane lei, pentru achiziția de măsti de protecție pentru cele patru categorii”

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...